Primăria Sectorului 3 caută personal medico-sanitar și registratori medicali

Primăria Sectorului 3 anunță că începând de marți a fost demarat procesul de recrutare a personalului medico-sanitar și a registratorilor medicali. Această măsură a fost luată având în vedere contextul epidemiologic actual și adresa Instituției Prefectului Municipiului București nr. 10468/27.04.2021 prin care solicită organizarea centrelor de vaccinare a cetățenilor împotriva COVID-19 de către autoritățile publice locale.

     Categoriile profesionale vizate sunt:

  • medici/medici dentiști/farmaciști, inclusiv specialisti și/sau primari medici rezidenti, indiferent de specialitate;
  • Asistenți medicali;
  • Registratori medicali.
    Condiții de participare ale personalului medico-sanitar și al registratorilor medicali la selecție pentru toate categoriile profesionale solicitate sunt urmatoarele:

     Medic SPECIALIST coordonator

1. cerere (apăsați aici pentru model cerere)

2. declarație privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor Legii nr. 190/2018 privind masuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (apăsați aici pentru model declarație)

3. copia actului de identitate, în termen de valabilitate;

4. fotocopie diploma medic specialist in oricare dintre specialitatile din domeniul medicinei umane;

5. Certificat Liberă practică;

6.Certificat membru Colegiul medicilor/farmaciștilor avizat pentru autorizare exercitare profesie medic;

7. asigurare malpraxis;

8. declaratie pe proprie raspundere prin care isi asuma disponibilitatea de indeplinire a activitatilor de coordonare a centrului de vaccinare.

Medicii/ medicii dentiști / medicii farmaciști, precum și medicii rezidenți, vor transmite documentele in format electronic începînd cu data de 11.05.2021 prin e-mail, in format pdf pe adresa viceprimar@primarie3.ro, iar la subiectul mesajului se va scrie “dosar contract de prestări servicii medicale”, cu următoarele acte:
3. copia actului de identitate, în termen de valabilitate;
4. fotocopie diploma medic;
5. Certificat Liberă practică;
6. Certificat membru Colegiul medicilor/farmaciștilor avizat pt autorizare exercitare profesie medic;
7. asigurare malpraxis.

Asistenții medicali cu studii medii și/sau superioare, vor transmite documentele in format electronic începînd cu data de 11.05.2021, prin e-mail, în format pdf pe adresa viceprimar@primarie3.ro, iar la subiectul mesajului se va scrie ”dosar contract de prestări servicii „, cu următoarele acte:

3. copia actului de identitate în termen de valabilitate;
4. fotocopie de pe diploma de absolvire școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale, echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997;
5. Certificat membru OAMGMAR avizat pentru activitatea asistent medical-valabil;
6. Certificat Liberă practică;
7. asigurare malpraxis.

Registratorii medicali, vor transmite dosarele electronic, începînd cu data de 11.05.2021, prin e-mail, în format pdf, pe adresa viceprimar@primarie3.ro iar la subiectul mesajului se va scrie ”dosar contract de prestări servicii registrator medical și numele persoanei”, cu următoarele acte:

3. copia actului de identitate, în termen de valabilitate;
4. dovada studii medii;
5. certificat competențe digitale sau declarație pe propria răspundere că dețineți cunoștințe operare PC/tabletă

Persoanele admise se vor prezenta la Primăria Sectorului 3, din Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București la o dată ce va fi comunicată ulterior, în vederea semnării contractului de prestări servicii.

Desfășurarea activității se va face în centrele de vaccinare împotriva COVID-19 amenajate de către Primăria Sectorului 3 iar programul de lucru va fi stabilit conform legislației muncii incidente.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati