Primăria Sectorului 3 deschide înscrierile pentru programele „Grădiniţa de Vară” şi „Şcoala de Vară” 2026

Primăria Sectorului 3 va deschide luni, ora 10.00, 25 mai 2026, pe platforma online disponibilă pe www.primarie3.ro, înscrierile pentru programele educaţionale „Grădiniţa de Vară” şi „Şcoala de Vară”, destinate copiilor antepreşcolari, preşcolari şi şcolari.

Proiectul de hotărâre privind organizarea acestor programe urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Sector 3 în cursul săptămânii viitoare.

Pentru aproximativ 9,249 de locuri, Primăria Sectorului 3 va asigura finanţarea programelor educaţionale pe perioada lunilor iulie-august 2026.

Calendarul înscrierilor

– 25 mai 2026 – deschiderea platformei online de înscrieri
– 2 iunie 2026 – începerea procesului de analiză a cererilor depuse
– 8 – 12 iunie 2026 – confirmarea locurilor prin plata contribuţiei de hrană de către părinţi (doar pentru programul „Grădiniţa de vară”)

Înscrierile se realizează până la epuizarea locurilor disponibile, iar pe măsură ce capacitatea unei unităţi de învăţământ este atinsă, înscrierile pentru aceasta vor fi închise. Platforma va rămâne activă pentru unităţile unde mai sunt locuri disponibile până la epuizarea acestora

Cererile vor fi validate progresiv, pe măsură ce sunt analizate de unităţile de învăţământ. Fiecare solicitant va primi un e-mail cu statusul cererii: admis, respins sau în aşteptare.

Acte necesare pentru înscriere

Pentru o aplicare validă pe platformă, sunt necesare următoarele documente:
– Cererea de înscriere (generată automat în platformă);
– Copie certificat de naştere copil;
– Copie carte de identitate a ambilor părinţi;
– Adeverinţe de salariat pentru ambii părinţi (sau pentru părintele unic, în cazul familiilor monoparentale);
– Adeverinţă de la unitatea de învăţământ din Sectorul 3 frecventată în anul şcolar 2025-2026 (dacă se optează pentru o altă unitate; pentru „Grădiniţa de vară” aceasta trebuie să ateste şi plata la zi a contribuţiei de hrană);
– Copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive (unde este cazul);
– Copie fişă medicală şi documente medicale relevante (în cazul alergiilor, intoleranţelor sau altor afecţiuni, dacă se aplică pentru altă unitate decât cea frecventată).

Condiţii de înscriere

Pentru programul „Grădiniţa de vară”:
– copilul a frecventat o unitate de învăţământ din Sectorul 3 în anul şcolar 2025-2026;
– provine dintr-o familie monoparentală sau dintr-o familie în care ambii părinţi au locuri de muncă stabile, fiind necesară prezenţa zilnică la serviciu;
– are prioritate dacă optează pentru aceeaşi unitate de învăţământ frecventată anterior;
– nu figurează cu debite la contribuţia de hrană.

Pentru programul „Şcoala de vară”:
– copilul a frecventat o unitate de învăţământ din Sectorul 3 în anul şcolar 2025-2026;
– provine dintr-o familie în care unul sau ambii părinţi au locuri de muncă stabile şi este necesară prezenţa zilnică la serviciu (dovedită prin adeverinţă);
– cel puţin unul dintre părinţi are locul de muncă sau domiciliul în Sectorul 3;
– au prioritate copiii care optează pentru aceeaşi unitate de învăţământ frecventată anterior.

Programul de funcţionare al grădiniţelor:
07.30 – 17.30

Programul de funcţionare al şcolilor:
8.00 – 17.00

12.05.2026 2 12.05.2026 1

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati