Primăria Sectorului 3 lansează două licitații pentru lucrări de construcții de peste 2,3 miliarde lei

Primăria Sectorului 3 a lansat o licitație publică pentru efectuarea unor lucrări de construcție în valoare totală de 1,4 miliarde lei (fără TVA). Este vorba de lucrări de extindere a clădirilor publice din sectorul 3, grădinițe, școli, licee și clădiri administrative.

Potrivit portalului oficial e-licitatie.ro, “pentru cel mai scăzut dintre prețuri se acorda punctajul maxim alocat”, iar companiile participante pot depune dosare până pe 23 august 2022, scrie forbes.ro.

Se pot înscrie pentru contractele de achiziție de lucrări operatorii economici care demonstrează că, în ultimii 5 ani, “au executat și dus la bun sfârșit lucrări similare de aceeași natură și complexitate, respectiv lucrări de construcţii civile cel puţin din categoria de importanţă C, (…) în valoare de minim 77 milioane lei fără TVA, reprezentând valoarea calculată cumulativ din cadrul unui sau maximum 3 contracte.”

De asemenea, Primăria Sectorului 3 a publicat un alt anunț privind licitația pentru renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) și energetică a unor clădiri publice din acest sector.

În acest caz, valoarea totală a contractului cadru este de 923 milioane de lei, fără TVA, cu precizarea că acest acord va putea fi suplimentat în funcție de condițiile de pe piață.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati