Primăria Sectorului 3 informează persoanele interesate că, în data de 25 septembrie, organizează concurs pentru ocuparea a 16 posturi vacante din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală.
Concursul se va organiza pentru ocuparea a opt posturi vacante pentru studii superioare și alte opt pentru studii medii din cadrul Biroului Monitorizare Instituții Publice.
Persoanele interesate își pot depune dosarele de înscriere începând de astăzi, 14 august, până pe 2 septembrie la Primăria Sectorului 3 (Calea Dudești nr. 191; program de lucru cu publicul de lună până joi de la ora 8.00 la ora 16.30 și vineri între orele 8.00-14.00).
Informații suplimentare cu privire la desfășurarea concursului se pot obține de pe site-ul www.primarie3.ro, secțiunea „Utile”, subsecțiunea „Concursuri”, la tel. 021.318.03.23-28, interior 241 și de pe https://www.facebook.com/primariesector3.