Primăria Sectorului 3 organizează, în perioada 8-9 mai 2026, Târgul Educaţional pentru Învăţământ Dual, un eveniment dedicat elevilor, care are ca obiectiv principal creşterea nivelului de conştientizare asupra importanţei şi utilităţii învăţământului de meserii.
Evenimentul va avea loc între orele 10:00 şi 18:00, la Şcoala de Arte nr. 5, situată pe strada Pictor Gheorghe Petraşcu nr. 49, Sector 3, Bucureşti.
Târgul este conceput ca un spaţiu de informare şi orientare educaţională, în care participanţii vor avea oportunitatea de a înţelege avantajele învăţământului dual – un model educaţional care îmbină pregătirea teoretică din şcoală cu formarea practică desfăşurată în companii.
Părinţii sunt primii care trebuie să înţeleagă relevanţa programului
Prin organizarea acestui eveniment, Primăria Sectorului 3 îşi propune să contribuie la schimbarea percepţiei asupra învăţământului profesional, evidenţiind faptul că alegerea unei meserii reprezintă o opţiune solidă, cu beneficii reale. Acestea includ dobândirea rapidă a unor competenţe cerute pe piaţa muncii, posibilitatea obţinerii unei independenţe financiare timpurii şi o integrare profesională facilă.
„În mod diferit de ceea ce putem crede, părinţii sunt primii care trebuie să înţeleagă relevanţa unui astfel de program şi să-şi susţină copiii să înveţe o meserie căutată pe piaţa muncii”, a declarat viceprimarul Sectorului 3, Daniel Enăchescu.
Pe parcursul celor două zile, participanţii vor putea descoperi oferta educaţională a liceelor tehnologice din Sectorul 3, vor putea discuta direct cu reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ şi ai mediului economic şi vor afla detalii despre calificările disponibile, condiţiile de studiu, bursele oferite şi perspectivele de angajare.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.


