Primăria Sectorului 4 a dat în folosință o nouă șosea care fluidizează traficul rutier în sector – FOTO/VIDEO

Primăria Sectorului 4 a anunţat, joi, că a fost dată în folosinţă şoşeaua care face legătura între cartierul Berceni şi ieşirea către localitatea Jilava.

„Strada Pogoanele, o străduţă neînsemnată până nu demult, a fost prelungită până în strada Drumul Dealul Frumos, care a fost recent amenajată de la zero, devenind astfel una dintre principalele căi de acces spre judeţul Ilfov. În plus, noua stradă asigură fluidizarea traficului în zona de sud-vest a sectorului 4, preluând un număr mare de maşini care tranzitează acum artere precum Şoseaua Giurgiului şi strada Luică”, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4.

Foto: Primaria Sectorului 4

Astfel, constructorii au finalizat, miercuri, marcajele rutiere, au montat semnele de circulaţie, au delimitat sensurile de circulaţie, au pus la punct iluminatul public de tip LED, iar în zilele caree urmează, strada Drumul Dealul Frumos va fi configurată pe hărţiile google şi va apărea în toate aplicaţiile de navigaţie, inclusiv în WAZE.

  • Mai mult decât atât, a fost refăcută şi extinsă reţeaua de transport a energiei electrice.

Totodată, această rută este folosită ca alternativă în perioada finalizării pasajului rutier suprateran ”Europa Unită” de la intersecţia străzii Alexandru Obregia cu bulevardul Metalurgiei, mai indică sursa citată.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati