Primăria Sectorului 4 anunță că amenajează în următoarele cel mult 48 de ore pieţe volante pentru a asigura producătorilor de fructe şi legume de sezon spaţii în care să-şi continue activitatea.
Prin urmare, producătorii care au închiriate tarabe în noua piaţă a Sudului, vor fi relocaţi în piaţa volantă pe care administraţia locală o va amenaja la parterul parcării etajate afllată la doar câţiva metri distanţă. Alternativa pentru spaţiile de vânzare din Piaţa Progresul va fi parcarea de pe acoperişul pieţei de pe Şoseaua Giurgiului, iar în privinţa Pieţei Apărătorii Patriei, zona de vânzare va fi amenajată tot în apropiere, pe amplasamentul fostului târg de miei.
Producătorii din pieţele Norilor şi Timpuri Noi vor avea ca alternativă de locaţie de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Naţional al Copiilor, iar celor de la Piaţa Berceni-Olteniţei li se va pune la dispoziţie, pentru desfacerea produselor, parterul parcării etajate din spatele sediului pieţei, de pe strada Tulnici. Totodată, producătorii de la Piaţa Străduinţei vor fi relocaţi în parcarea din proximitatea acesteia.
Cât priveşte magazinele situate în pieţele din sectorul 4, cu obiect de vânzare altul decât comercializarea de fructe şi legume, acestea vor rămâne deschise, cu obligaţia administratorilor pieţelor de a stabili noi circuite de intrare/ieşire, astfel încât să fie respectate cu stricteţe noile reglementări specifice privind limitarea infecţiilor cu noul coronavirus.
În paralel, Primăria Sectorului 4 a transmis autorităţilor centrale solicitări privind evaluarea punctuală a situaţiei de la Piaţa Sudului şi Piaţa Progresul, ambele reconfigurate recent si adaptate noilor cerinţe legale, astfel încât decizia de a opri temporar activitatea să fie una fundamentată pe condiţiile reale din ambele locaţii.