Primăria Sectorului 4 cere bani de la guvern pentru a plăti despăgubirile în dosarul Colectiv

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că va cere Guvernului, din Fondul de rezervă, banii pentru plata despăgubirilor persoanelor vătămate în urma incendiului de la clubul Colectiv. Primăria de sector are de plătit despăgubiri de peste 64 de milioane de euro după incendiul de la Colectiv.

Edilul a completat că suma reprezintă mai mult de jumătate din bugetul Sectorului 4, scrie Digi24.

„Este o obligaţie cel puţin morală pe care Primăria Sectorului 4 o are, pentru că ea a fost consfinţită de judecători, şi anume aceea de a plăti despăgubirile integral şi cât mai repede. În mod evident, această sumă reprezintă mai mult de jumătate din bugetul Sectorului 4, această sumă în valoare reală nu are cum să existe pentru că şi dacă mâine se vor face popriri pe conturi, cheltuielile de funcţionare vor fi, iar ponderea pe care investiţiile din buget local o au în ansamblul global este una foarte mică, ceea ce ar însemna un timp extrem de lung în care Sectorul 4, cel puţin, nu vorbesc în numele celor de la ISU, ar reuşi să plătească această datorie, lucru care nu este normal şi nu este drept. Ca atare, este exact aşa cum prevede legea, o situaţie de urgenţă, şi am întreprins deja demersurile necesare accesării Fondului de rezervă al Guvernului”, a declarat Daniel Băluţă într-o conferință de presă.

”Sunt convins că această datorie pe care o avem o vom achita în cel mai scurt timp”

Primarul a precizat că a avut discuţii cu oficiali ai Guvernului şi ai Ministerului Finanţelor despre modalităţile tehnice prin care poate primi suma necesară.

„Săptămâna trecută am scris Ministerului Finanţelor şi am avut discuţii cu oficiali ai Guvernului legate de modalităţile tehnice prin care se pot face aceste lucruri, avem această linie birocratică de urmat, şi anume elaborarea acestei hotărâri de consiliu local, care va fi înmânată domnului prefect, reprezentantul Guvernului în Bucureşti, şi am convingerea că în cel mai scurt timp, şi vorbim aici de câteva săptămâni, Guvernul României va identifica modalitatea prin care va aduce aceşti bani, integral, bugetului Sectorului 4. Deci, soluţia tehnică se numeşte Fondul de rezervă al Guvernului. Suma este de aproximativ 64,2 milioane de euro. Aceasta este suma finală, suma calculată de colegii mei de la departamentele de specialitate. Sunt convins că această datorie pe care o avem o vom achita în cel mai scurt timp”, a adăugat edilul.

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a afirmat că se vor face toate eforturile ca banii să fie achitaţi în integralitate în cel mai scurt timp.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati