Primăria Sectorului 4: Încep lucrările la pasajul pietonal de la Eroii Revoluţiei

Primăria Sectorului 4 anunţă că vor începe lucrările de modernizare şi consolidare a pasajului pietonal de la Eroii Revoluţiei, care vor dura aproximativ un an. Traficul în zonă va fi restricţionat.

„Duminică seara, traficul rutier în zonă se va desfăşura restricţionat, odată cu începerea lucrărilor la unul dintre proiectele cele mai aşteptate de locuitorii Sectorului 4. Pentru început se va interveni la trotuarul şi prima bandă de circulaţie din faţa cimitirului Bellu, urmând apoi să se lucreze etapizat şi pe celelalte benzi de circulaţie, fără a aglomera zona cunoscută drept una dintre cele mai sufocante din Capitală”, potrivit unui comunicat de presă.

Toate trecerile de pietoni din intersecţia Eroii Revoluţiei vor fi eliminate şi mutate în subteran, respectiv în pasajul pietonal, astfel încât să nu se mai traverseze intersecţia în condiţii de risc, iar conducătorii auto să poată circula într-un trafic fluent.

Primăria precizează că, în prezent, călătorii trebuie să parcurgă sute de metri pentru a ajunge în staţiile de tramvai sau autobuz, precum şi la staţia de metrou, iar traficul intens face ca această intersecţie să fie extrem de greu de traversat.

Pasajul pietonal va face corespondenţă cu metroul și stațiile STB

Potrivit sursei menţionate, pasajul pietonal va face corespondenţă atât cu staţia de metrou, cât şi cu staţiile STB. Acesta va avea o lungime de 40 de metri, o lăţime de 4,5 metri, trei căi de acces, trei escalatoare şi trei lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Autorităţile locale estimează că, odată cu finalizarea lucrărilor la pasaj, traficul în zonă va fi mai fluent, timpii de staţionare a maşinilor în trafic vor fi reduşi, poluarea va scădea, la fel şi numărul de accidente şi ambuteiaje.

„Început în urmă cu foarte mulţi ani şi ulterior pus în conservare până anul trecut, când a intrat în administrarea Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, Pasajul Pietonal Eroii Revoluţiei va deveni cel mai modern nod intermodal, la standarde occidentale, ce va putea promova mobilitatea şi accesibilitatea cetăţenilor”, se mai arată în comunicatul Primăriei Sectorului 4.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati