Primăria Sectorului 4 închiriază instalația pentru iluminatul festiv din perioada sărbătorilor de iarnă

0
111
sursa foto: Unsplash

Primăria Sectorului 4 anunţă pe SICAP licitaţie pentru închirierea de instalaţii destinate iluminatului festiv în perioada sărbătorilor de iarnă, valoarea totală estimată a acestora fiind de 649.800 lei, scrie bucurestifm.ro.

„Obiectul contractului îl constituie închirierea echipamentelor de iluminat festiv, pentru utilizarea pe perioada sărbătorilor de iarnă, în perioada 15 noiembrie 2020 – 15 februarie 2021 pe raza Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti”, prevede anunţul.

Instalaţiile vor fi amplasate pe străzile, în intersecţiile şi piaţetele din Sectorul 4, acolo unde Primăria Generală a Municipiului Bucureşti nu va realiza iluminatul sărbătorilor de iarnă.

Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut.

Participanţii vor trebui să prezinte lista principalelor contracte de închiriere efectuate în ultimii trei ani, din care să rezulte închirierea unor instalaţii de iluminat festiv sau orice ornamente în valoare de cel puţin 649.800 lei fără TVA, la nivelul a două contracte.

Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.