Primăria Sectorului 4 inițiază un program de recompensare a performanței elevilor la Bacalaureat

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, va continua să recompenseze eforturile copiilor cu rezultate excepționale la Bacaluareat, prin institutuirea programului „Burse pentru campioni”. 

Primar Baluta„Rezultate! Despre asta este vorba întotdeauna. Invit toată comunitatea academică, specialiștii din Ministerul Educației, dar și pe ceilalți edili să începem dezbateri publice în care să fie analizat cu adevărat în ce mod trebuie promovată competitivitatea în educație. Noi, în sectorului 4, propunem insituirea programului „Burse pentru campioni”, program pe care, sunt ferm convins, îl vor susține toți colegii din Consiliului Local. Până atunci, sunt mândru de copiii din sector, cu ei și cu ceilalți locuitori ai sectorului vreau să arătăm că se poate să fim primii. De la parcări până la grădinițe, am arătat că se poate, în numai trei ani. Continuăm, până vom fi primii în toate domeniile”, a declarat Daniel Băluță.

Copiii din Sectorul 4 au devansat, la rezulttele obținute la examenul de Bacalaureat, elevii din județe cu tradiție, cum ar fi județul Cluj, Iași, Bacău sau Sibiu, spune primăria.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati