Primăria Sectorului 4 – Licitaţie pentru delegarea serviciului public de salubrizare

Primăria Sectorului 4 din Capitală a anunţat, luni, că a demarat licitaţia publică deschisă pentru delegarea serviciului public de salubrizare.

Potrivit unui comunicat de presă, durata contractului va fi de 60 de luni de la semnarea acestuia de către ambele părţi.

„Anunţul de participare cu numărul CN1052470 din data de 25 februarie, însoţit de toate documentele aferente, printre care şi caietul de sarcini, a fost publicat în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) – https://www.e-licitatie.ro/pub, urmând ca operatorii interesaţi să aibă posibilitatea depunerii ofertelor până la data de 10 aprilie”, precizează sursa citată.

În caietul de sarcini se menţionează că operatorul care va câştiga licitaţia trebuie să respecte anumite condiţii specifice, printre care să asigure personalul necesar pentru prestarea activităţilor asumate prin contract, să dispună de dispecerat propriu, să fie dotat cu instalaţii şi echipamente specifice pentru prestarea activităţilor de colectare separată a deşeurilor, inclusiv a celor reciclabile şi a biodeşeurilor (începând cu anul 2025 şi a deşeurilor textile).

„Activităţile specifice serviciului de salubrizare menţionate în caietul de sarcini constau în: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al celor provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deşeurilor de la persoanele fizice, măturatul, spălatul şi stropitul căilor publice din localitate, inclusiv colectarea şi transportul deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deşeuri, precum şi a celor provenite din coşurile stradale la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de tratare, precum şi curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice din localitate şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ”, informează sursa citată.

Ca element de noutate, administraţia locală arată că, pentru a executa contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, operatorul trebuie să dispună şi să asigure implementarea unui sistem informatic pentru stocarea şi procesarea datelor referitoare la prestarea activităţilor de salubrizare şi să deţină funcţională o pagină web.

În vederea realizării infrastructurii necesare dezvoltării unui sistem de management integrat al deşeurilor şi pentru crearea premiselor de aplicare a instrumentului economic „Plăteşte pentru cât arunci”, este nevoie de un set de soluţii hardware si software care să poată fi integrate într-o soluţie digitală complexă de gestiune a deşeurilor, menţionează Primăria Sectorului 4.

„Beneficiile acestei infrastructuri constau, în principal, în branşarea digitală a tuturor utilizatorilor sistemului de salubrizare cu toate categoriile de recipiente, aflate în folosinţa acestora, precum şi taxarea diferenţiată pe tipurile de deşeuri generate şi proporţional cu volumul acestora. Sistemul informatic propus va trebui să permită compararea bazelor de date referitoare la clienţii operatorului cu baza de date a beneficiarului şi totodată va trebui să genereze în sistem online, rapoarte de specialitate cu privire la numărul de utilaje aflate în lucru şi la traseele acestora, la numărul de recipiente existente şi locul acestora, la numărul de recipiente procesate, la numărul de clienţi existenţi defalcaţi în categorii, precum şi la locul şi numărul punctelor de colectare”, precizează primăria.

De asemenea, aceasta spune că operatorul va trebui să acorde autorităţii contractante acces remote (de la distanţă) la respectivul sistem informatic în timp real, gratuit, complet (acces la toate informaţiile conţinute de acesta din/în legătură cu modul de executare a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare care face obiectul caietului de sarcini), nelimitat (fără limitări geografice şi/sau tehnice, ori de altă natură) şi perpetuu (pe toată durata contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare), în baza drepturilor de utilizare specifice/similare unei licenţe (cesiuni) ne-exclusive, astfel încât reprezentanţii autorităţii contractante să poată verifica în orice moment modalitatea de realizare a activităţilor specifice contractului încheiat cu operatorul.

„Sistemul informatic va avea o parte hardware, care va dota toate componentele ce alcătuiesc sistemul de colectare selectivă şi transport (pubele, containere, carduri cu coduri de bare pentru populaţie, auto-gunoiere etc), precum şi o platformă software”, mai arată sursa citată.

Conform documentelor, operatorul ce va fi desemnat câştigător al procedurii de achiziţie publică va avea la dispoziţie o perioadă de mobilizare, ce cuprinde intervalul dintre data semnării contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare şi data începerii efective a prestării serviciilor. Această perioadă va fi de cel mult 180 de zile de la semnarea contractului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati