Primăria Sectorului 5 anunţă că va acorda sprijinul necesar persoanelor afectate de incendiul de azi dimineață

Primăria Sectorului 5 anunţă că va acorda sprijinul necesar persoanelor afectate de incendiul produs la blocul de pe strada Modoran Ene, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au menţionat că organele abilitate au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la declanşarea incendiului.

Incendiul a fost lichidat la scurt timp după ce s-a declanşat focul, pompierii au intervenit cu promptitudine şi nu au fost înregistrate victime, precizează ISU.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, incendiul s-a produs la terasa blocului în reabilitare şi s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului. Au fost alertate zece autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati