- ”𝐒-𝐀𝐔 𝐃𝐄𝐒𝐂𝐇𝐈𝐒 𝐆𝐑𝐀̆𝐃𝐈𝐍𝐈𝐓̦𝐄𝐋𝐄 𝐒̦𝐈 𝐒̦𝐂𝐎𝐋𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐄 𝐕𝐀𝐑𝐀̆ 𝐃𝐈𝐍 𝐒𝐄𝐂𝐓𝐎𝐑𝐔𝐋 𝟓
Primăria Sectorului 5, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 5, anunță deschiderea mai multor unități de învățământ, care vor funcționa pe parcursul verii, pentru mii de antepreșcolari, preșcolari și elevi din clasele primare și gimnaziale.
Astfel, în cadrul programului “Grădinița de vacanță”, implementat în perioada 01 iulie 2025- 29 august 2025, vor participa 2.690 de copii, provenind din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5. De programul “Școala de vară” vor beneficia 468 de elevi, care vor participa fie la activitățile desfășurate în luna iulie, fie la cele din luna august, la fel ca și în cazul preșcolarilor. De asemenea, și acest program se va desfășura tot în perioada menționată mai sus.
Programul, desfășurat cu implicarea logistică a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, cuprinde activități de rutină, precum servirea micului dejun și a prânzului, dar și activități educative și recreative, cu preponderență de tip outdoor.
Unitățile de învățământ incluse în cele două programe sunt următoarele:
Luna iulie – nivel antepreșcolar: Grădinița Nr. 34 (Creșa Ariel și Aurora), Grădinița Nr. 178 (Creșa Sf. Andrei), Grădinița Nr. 268 (Creșa Brândușa) și Grădinița Electromagnetica;