Primăria Sectorului 5 obține finanțare pentru reabilitarea și consolidarea Grădiniței nr. 54.
Primăria Sectorului 5 face eforturi pentru a continua investițiile în extinderea și modernizarea infrastructurii școlare și pentru a le oferi copiilor cele mai bune condiții în care să se desfășoare procesul educațional.
- Astfel, a fost semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru proiectul de reabilitare și consolidare a Grădiniței nr. 54 – Corp Vechi (C1), situată pe Calea Ferentari nr. 96.
”Menționăm că lucrările sunt conditionate de starea vremii, astfel că ele pot fi efectuate doar atunci când condițiile meteo sunt favorabile desfășurării și executării activităților specifice proiectului, constructorul fiind cel care stabilește condiţiile organizatorice, tehnicile de construcţie şi restricţiile care se impun în sezonul rece.”, arată sursa citată.
- Valoarea totală a proiectului este de 10.534.522,40 de lei (aproximativ 2 milioane 100 mii euro), din care 9.914.318,02 de lei provin din bugetul de stat, iar 620.204,38 de lei sunt asigurați din bugetul local.
Totodată, primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, împreună cu echipa administrativă, face toate demersurile necesare pentru a atrage cât mai multe fonduri europene, care să faciliteze investițiile în școlile și grădinițele din comunitate.