Primăria Sectorului 5 a participat la târgul de cariere „Cariera Ta – Viitorul tău începe aici!”, un eveniment dedicat orientării profesionale și educaționale. Reprezentanții administrației locale le-au prezentat tinerilor activitatea instituției și oportunitățile de a contribui la dezvoltarea comunității.
Potrivit Primăriei Sectorului 5, echipa instituției a amenajat un spațiu în care elevii și studenții au putut afla mai multe despre activitatea administrației locale și despre ce presupune munca în serviciul comunității.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Poliției Locale Sector 5, care au venit cu autospecialele din dotare și au răspuns întrebărilor tinerilor. Aceștia au avut ocazia să descopere mai îndeaproape activitatea polițiștilor locali și modul în care instituția intervine în comunitate.
Primăria Sectorului 5, mesaj pentru tineri
Reprezentanții administrației locale au transmis că își doresc să fie un partener de încredere pentru tinerii din sector și să îi sprijine în alegerea și dezvoltarea unui parcurs profesional.
Participarea la târgul „Cariera Ta – Viitorul tău începe aici!” a urmărit să faciliteze dialogul dintre tineri și instituțiile publice și să le ofere acestora o perspectivă asupra oportunităților profesionale din administrația locală.


