Primăria Sectorului 6 a început marcarea trecerilor de pietoni – FOTO

Primăria Sectorului 6 a început, joi, marcarea trecerilor de pietoni, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

Lucrările vor avea loc în următoarele două luni, pe toate străzile aflate în administrarea autorităţii locale, în intervalele orare 9,00-13,00, respectiv 22,00-6,00.

Totodată, Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor, s-a coordonat cu echipele autorităţii locale şi lucrează concomitent pe 18 artere pe care le are în grijă.

Va începe să traseze marcajele rutiere, joi seara, pe bulevardul Vasile Milea şi strada Valea Ialomiţei şi va continua în perioada următoare pe: strada Apusului – Şcoala nr. 198, şoseaua Cotroceni, strada Gârleni, bulevardul Ghencea, strada Ghirlandei – Şcoala nr. 160, Calea Giuleşti, strada Valea Argeşului, strada Valea Cascadelor, strada Dezdrobirii – Şcolile nr. 310 şi 174, strada Moineşti – Şcoala nr. 309, Drumul Săbăreni – Şcoala nr. 153, strada Vlădeasa – Şcoala nr. 59, bulevardul 1 Mai, Aleea Lunca Cernei – Şcoala nr. 176, strada Chilia Veche şi strada Oboga.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au precizat că timp de două luni vor fi marcate 160 de treceri de pietoni de pe 118 de străzi.

În toamna anului trecut, autoritatea locală a refăcut 65 de treceri de pietoni în 27 de locaţii din zona unităţilor de învăţământ şi la intersecţiile din proximitatea acestora.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati