Primăria Sectorului 6 a intervenit toată noaptea pentru deszăpezire. Zeci de utilaje și echipe, mobilizate și pe timpul zilei

Autoritățile din Sectorul 6 au intervenit pe parcursul întregii nopți pentru deszăpezirea străzilor și menținerea circulației în condiții de siguranță.

Echipele au curățat carosabilul și au împrăștiat material antiderapant cu prioritate pe poduri, pante, rampe, pasaje, treceri de pietoni și principalele artere de circulație.

De asemenea, intervențiile au vizat stațiile și refugiile STB, zonele din apropierea spitalelor, școlilor și instituțiilor publice.

”Am acționat toată noaptea pe străzi, la #deszăpezire! Am curățat zăpada de pe carosabil și am împrăștie material antiderapant cu prioritate pe:
✔️ Poduri, pante, rampe, pasaje, treceri de pietoni și artere principale de circulație;
✔️ Stații și refugii STB, zona spitalelor, a școlilor, a instituțiilor publice.”, arată Primăria Sectorului 6, pe pagina de Facebook.

Potrivit autorităților locale, aproximativ 80 de angajați au acționat pe teren, fiind utilizate 60 de utilaje pentru deszăpezire. Acțiunile continuă și în cursul acestei dimineți, precum și pe parcursul zilei, cu accent pe curățarea trotuarelor.

Meteorologii anunță temperaturi scăzute, cuprinse între minus 10 și minus 3 grade Celsius, dar și ninsori trecătoare, motiv pentru care echipele rămân mobilizate.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati