Primăria Sectorului 6 a strâns aproximativ 3.000 de brazi aruncați după sărbători

Primăria Sectorului 6 anunță că, până în prezent, au fost colectați aproximativ 3.000 de brazi de Crăciun, din cele 12 centre de colectare separată a deșeurilor amenajate în sector, precum și de pe domeniul public.

Potrivit reprezentanților administrației locale, brazii au fost ridicați atât din zonele special amenajate, cât și de la ghenele de gunoi, acolo unde asociațiile de proprietari au anunțat că s-au mobilizat și au adunat mai mulți pomi. De asemenea, echipele au colectat brazii abandonați pe domeniul public, inclusiv de la colțuri de stradă, din fața porților sau din alte zone întâlnite pe traseu.

”Am strâns 3.000 de #brazi până acum, de la cele 12 centre de colectare separată a deșeurilor (link către harta acestora, în primul comentariu).

👉 Am ridicat și de la ghene, acolo unde asociațiile de proprietari ne-au anunțat că s-au mobilizat și au adunat mai mulți brazi;

👉 I-am ridicat și de pe domeniul public: de la colț de stradă, din fața porților sau din alte zone, atunci când i-am întâlnit pe traseu.”, arată sursa citată.

Primăria Sectorului 6 precizează că intervențiile au loc exclusiv pe domeniul public. „Acolo unde există porți, bariere, pază sau acces restricționat, NU îi ridicăm. Este domeniu privat, iar strângerea brazilor se face prin operatorul de salubrizare al asociației sau proprietății respective. Acționăm doar pe domeniul public. Restul ține de administrarea privată.”, au transmis reprezentanții instituției.

Autoritățile locale anunță că acțiunea de colectare a brazilor va continua și în perioada următoare, ca parte a eforturilor de menținere a curățeniei în Sectorul 6.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati