Primăria Sectorului 6: Caravană în sprijinul sinistraţilor din Turcia afectaţi de cutremure

O caravană organizată de Primăria Sectorului 6 împreună cu Jandarmeria şi Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă Tika va pleca spre Turcia pentru a-i sprijini pe sinistraţii afectaţi de cutremure, scrie pressonline.ro

Pentru că este nevoie şi de alte articole decât cele deja strânse, autoritatea locală face apel la cetăţeni să ajute cu medicamente, alimente neperisabile, corturi, haine şi încălţăminte.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au precizat, marţi, pe Facebook, că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a strâns 750 de kit-uri de igienă, 620 de perne, 300 de saltele, 400 de baxuri cu pampers, 100 de perechi de ghete pentru copii şi 700 de conserve (pate de pui, pate vegetal, peşte, fasole, bulion, mazăre).

Reprezentanţii autorităţii locale au făcut apel la cetăţeni să-i ajute pe sinistraţi, având în vedere că este nevoie urgentă de: medicamente uzuale, pansamente, dezinfectanţi medicinali; alimente neperisabile – biscuiţi, cereale, supă instant, zahăr, batoane proteice, conserve de legume, fructe, conserve din carne (mai puţin carne de porc), hrană (la borcănele) pentru bebeluşi, ceai; scutece; materiale igienico-sanitare; corturi, saci de dormit, termos; haine şi încălţăminte de iarnă, igienizate şi în stare bună; generatoare de curent, sobe pe gaz, radiatoare, lanterne şi baterii.

Aceste articole se strâng la Magazinul Caritabil SocialXChange din Calea Crângaşi nr. 3, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00-18,00, iar sâmbăta şi duminica de la ora 9,00 la 17,00.

Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la numărul de telefon 021/9970.

Sursa: PRESSONLINE

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati