Primăria Sectorului 6 continuă montarea căsuțelor pentru pisici comunitare, ajungând la 20 de adăposturi instalate.
- ”ADPDU Sector 6 a amplasat o nouă tranșă de zece adăposturi, spre bucuria iubitorilor de animale. Unde? Pe
📌 Aleea Câmpul cu Flori nr. 14 (două bucăți);
📌 Aleea Istru nr. 9 (două bucăți);
📌 Str. Roșia Montană nr. 6;
📌 Str. Brașov nr. 17;
📌 Bd. Drumul Taberei nr. 20;
📌 Bd. Drumul Taberei nr. 66 (două bucăți);
📌 Aleea Străulești nr. 3.”, arată sursa citata.
Aceste „vile” pentru pisici, fiecare cântărind 100 kg și dotate cu două intrări și spații de hrănire, sunt primite cu entuziasm de locatari, care promit să le îngrijească.
- „Sunt foarte fericită că am primit o căsuță pentru pisicuțele noastre. Vor fi și ele adăpostite iarna, sau când plouă, când bate vântul. O să avem grijă de ele, vom punem mâncare, apiță, facem curat…”, promite Oana Corniciuc, o locatară din Drumul Taberei.
Carmen Dumitrescu a luat în primire o căsuță în prima tranșă și are mare grijă de ea:
- „Pisicuțele deja s-au obișnuit, știu că aici primesc mâncare. Încă nu dorm înăuntru pentru că au fost zile călduroase până acum. Însă le-am pus la interior, pe bucăți de plexiglas, așternuturi moi și pufoase. Le fac zilnic curat, pentru mine e o plăcere și o bucurie! Oricum, pisicile sunt animale curate. Îmi e dragă această căsuță, arată ca niște jucării dintr-un parc pentru copii”.
Proiectul, finanțat prin Bugetare Participativă, va continua până la instalarea a 40 de adăposturi. Asociațiile de proprietari interesate au trimis solicitări, iar locațiile au fost alese în funcție de numărul de #pisicicomunitare existente în zonă.