Primăria Sectorului 6 deschide, de vineri, patru puncte de prim ajutor şi de distribuire a apei potabile

Primăria Sectorului 6 deschide, de vineri, patru puncte de prim ajutor şi de distribuire a apei potabile în zone intens circulate, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis.

Punctele de prim ajutor puse la dispoziţie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sunt amplasate în patru locaţii, deschise zilnic: sediul central al DGASPC Sector 6 – strada Cernişoara nr. 38-40; sediul Direcţiei Protecţia Copilului Sector 6 – Aleea Istru nr. 4; Centrul pentru Persoane Vârstnice Floarea Roşie – strada Floarea Roşie nr. 7A; Centrul Multifuncţional de Sănătate ‘Sf. Nectarie’ – bulevardul Uverturii nr. 81.

Acestea sunt încăperi răcoroase, dotate cu truse de prim-ajutor, materiale igienico-sanitare, medicamente de primă urgenţă, personal de specialitate. Persoanele care au nevoie, primesc apă şi li se măsoară tensiunea.

Aceste patru puncte de prim-ajutor vor funcţiona de vineri, pe tot parcursul verii, în zilele declarate de autorităţi caniculare (temperaturi de peste 35 de grade), în intervalul orar 11,00 – 18,00.

Administraţia Comercială Sector 6 pune la dispoziţia trecătorilor apă potabilă în următoarele trei locaţii: Piaţa Valea Ialomiţei – Aleea Băiuţ nr. 20B; Piaţa Apusului – strada Apusului nr. 54; Debarcaderul din Parcul Drumul Taberei.

Aceste puncte vor funcţiona, de vineri, pe tot parcursul verii, între orele 7,00 – 21,00, de luni până sâmbătă şi de la ora 7,00 la 15,00, duminică, în pieţe, respectiv în intervalul orar 11,00 – 21,00 la Debarcader. Sunt dotate cu dozatoare şi pahare de unică folosinţă.

Tot în perioada caniculară, de luni până duminică, între orele 8,00-20,00, cetăţenii Sectorului 6 au la dispoziţie numărul unic 021.9970, gestionat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, la care pot suna în vederea informării şi acordării de consiliere socială, dar şi pentru a solicita sprijin pe perioadele cu temperaturi extreme.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati