Primăria Sectorului 6 dorește să preia în administrare stațiile STB gestionate de Primăria București

Primăria Sectorului 6 vrea să preia în administrare stațiile STB care în prezent sunt gestionate de Primăria Municipiului București.

Motivul este starea deplorabilă a multor stații, care nu oferă confort călătorilor și generează disconfort pentru locuitorii orașului, mai ales în contextul traficului aglomerat din zonă.

Astfel, primarul Ciprian Ciucu a dispus Poliției Locale din Sectorul 6 să realizeze un audit privind starea stațiilor de autobuz, troleibuz și tramvai.

Rezultatele auditului au relevat următoarele aspecte alarmante:

  • 82,6% dintre stații nu dispun de copertine.
  • 71% nu au bănci pentru așteptarea călătorilor.
  • 17,4% dintre acestea, care au copertine, se află într-o stare extrem de avansată de degradare.

Sectorul 6 al Bucureștiului găzduiește 432 de stații, care se împart astfel: 351 stații pentru autobuz și troleibuz, și 81 stații pentru tramvai.

„Sunt într-o stare de îmi este rușine! Am cerut PMB, printr-o hotărâre a Consiliului Local Sector 6, în administrare stațiile STB, să le scot din mizerie și să mă ocup să existe. A trecut mai mult de un an și nu le-am primit.

Dar nici PMB nu s-a ocupat de ele.

Acum, să începem să amendăm PMB pentru halul în care se află cele existente? Cum determinăm noi oamenii să meargă cu transportul în comun? Cum?”, a transmit edilul.

În plus, Primăria Sectorului 6 a solicitat cetățenilor bucureșteni să împărtășească experiențele lor negative trăite în stațiile de așteptare pentru mijloacele de transport public în comun.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati