Primăria Sectorului 6 reciclează brazii naturali, aruncaţi după sărbători

Primăria Sectorului 6 anunţă că, în aceste zile, sunt intensificate acţiunile de colectare a gunoiului menajer de la blocurile de locuinţe şi, implicit, a brazilor naturali aruncaţi după sărbători de către cetăţenii Sectorului 6.

Astfel, atât operatorul de salubritate Urban SA cât şi serviciul de specialitate din cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) vor ridica, pe lângă deşeurile menajere şi pomii de Crăciun pe care cetăţenii trebuie să îi lase la tomberoanele de gunoi de la bloc.

În paralel, locuitorii Sectorului 6 pot duce brazii şi la unul din cele cele 12 centre de colectare selectivă, amplasate după cum urmează:

1. Intersecţia Str. Valea Ialomiţei cu Str. Poarta Sărutului;

2. Intersecţia Str. Pasărea din Văzduh cu. Str. Pupăza cu Moţ;

3. Str. 1 Mai, nr. 29 – parcare lateral Auchan;

4. Str. Giuleşti, vis-a-vis de Institutul Pasteur;

5. Intersecţia Str. Fabricii cu Str. Apeductului;

6. Str. Valea Argeşului – capăt troleu;

7. Bld. Timişoara, nr. 27 A în faţa la OTP Bank;

8. P-ţa. Crângaşi, în spate la TIP-TOP;

9. Intersecţia Str. Liniei cu Str. Timonierului;

10. Str. Cernişoara, nr. 10;

11. Intersecţia Bld. Drumul Taberei cu Str. Târgul Neamţ;

12. Str. Apusului, nr. 27, în apropiere de Str. Uverturii.

În acest mod, se evită depozitarea necontrolată a brazilor în parcuri, grădini de bloc şi pe trotuare, fapt ce ar crea un aspect neplăcut lângă casă.

După colectare, brazii vor fi transformaţi în compost la staţia de reciclare, ulterior acesta fiind folosit drept îngrăşământ pentru amenajarea noilor spaţii verzi din sector.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati