Primăria Sectorului 6 schimbă modul în care se fac achizițiile publice și înființează o unitate centralizată, care va reduce cheltuielile din bani publici

La nivelul Primăriei Sectorului 6, în premieră pe București, va fi înființată o Unitate Centralizată de Achiziții (UCA), care va cumpăra bunuri și servicii pentru toate cele opt instituții subordonate, la prețuri mai bune, mai transparent.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, propune extinderea sistemului unităţilor de achiziţii publice centralizate la nivelul Capitalei, menţionând că printre avantajele acestei proceduri se numără eficienţa economică.

El a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că autoritatea locală şi opt instituţii din subordinea sa au derulat trei astfel de licitaţii pentru produse de papetărie, servicii de pază şi curăţenie.

Primăria Sectorului 6, în parteneriat cu Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP), a organizat conferința „Unități de Achiziții Publice Centralizate la nivel local: soluția pentru mai multă eficiență în achizițiile publice”.

Au participat atât fizic, cât și online, circa 400 de persoane, reprezentanți de instituții publice din Sectorul 6 și de la alte primării din țară. Toți au vrut să înțeleagă un model european de bune practici în ceea ce privește modul în care se fac achizițiile publice. Gazdele conferinței au fost primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, alături de președintele ANAP, Iuliana Feclistov, reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții (BEI) și experți în achiziții din partea consorțiului Ernst & Young.

Ce este o Unitate de Achiziții Publice Centralizate și ce avantaje are

Consiliul Local al Sectorului 6 are în subordine opt instituții. Imaginați-vă că fiecare dintre ele, alături de Primărie, trebuie să se gospodărească, să facă achiziții publice. Pentru fiecare cheltuială în parte se fac proceduri de atribuire, se înființează comisii de evaluare, se derulează licitații, se monitorizează implementarea contractelor. Un efort imens de timp, dar și de bani.

Prin înființarea unei singure entități care să facă achiziții pentru toate cele nouă instituții, apar o serie de avantaje.

Potrivit lui Ciucu, acest sistem de achiziţii publice are multe beneficii, printre care „preţurile unitare” şi „un control suplimentar”, pentru că la proceduri participă instituţii din subordinea Primăriei Sectorului 6, fiecare cu câte un reprezentant, ca atare măsura are rol în prevenirea corupţiei.

Alte avantaje:

  • Se reduc costurile. Una este să-și cumpere fiecare instituție câte 100 de pixuri, modele și prețuri diferite, și alta e ca o singură entitate să achiziționeze pentru ele 900 de pixuri. Cu cât cantiatea este mai mare, cu atât puterea de negociere este mai mare și prețul mai bun;
  • Uniformizarea/standardizarea gamei de produse și servicii este un alt avantaj;
  • Comisia de evaluare a ofertelor este formată din reprezentanți ai tuturor instituțiilor, ceea ce elimină corupția.

„Este un control suplimentar, pentru că la aceste proceduri participă opt instituții din subordinea primăriei, fiecare cu câte un om, fiecare supervizându-se reciproc. Deci vorbim despre o comisie lărgită”, a precizat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu;

De asemenea, se câștigă timp și se diminuează riscul de contestații;

„În afară de cheltuirea eficientă a banului public, scopul acestor unități centralizate este de a forma specialiști achizitori, pe domenii separate – bunuri și servicii”, a declarat Iuliana Feclistov, președintele ANAP.

 Contractele nu se mai fac pe 3-4 ani

„UCA îndeplinește rolul de intermediar, colectează necesitățile de la subordonate, le analizează, standardizează cerințele și tipologiile de produse necesare, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. După ce analizează necesarul de produse și servicii, UCA cercetează piața, intră în dialog cu operatorii economici, poate primi ofertele și online. Iar contractele nu se mai fac pe 3-4 ani cu un sigur operator care a câștigat licitația, ci poți să-i dai primului clasat o comandă, următorului operator economic o altă comandă, astfel încât să-i ții pe toți interesați. Este un sistem dinamic care mărește foarte mult concurența și nu blochează piața”, a explicat Alexandra Mihai, expert în achiziții din partea Ernst & Young.

 UCA, deja implementată în Sectorul 6

Unitățile de Achiziții Publice Centralizate la nivel local sunt utilizate frecvent în administrațiile naționale și locale din Uniunea Europeană de peste 15 ani. În România, vor fi implementate la 12 autorități publice locale, care s-au înscris și au trecut procesul de selecție ANAP.

Deja au fost înființate unități centralizate locale la Consiliul Județean Harghita, Consiliul Județean Sibiu și Primăria Muncipiului Timișoara. Urmează Primăria Sectorului 6. Încă din decembrie 2021, am semnat un protocol de colaborare cu ANAP/BEI, având ca obiect oferirea de asistență și sprijin în acest demers. 

Ciucu: „E o măsură de prevenire a corupției și de a face economii”

„Noi deja implementăm acest sistem de achiziții publice, am derulat trei licitații deschise: pentru pază, pentru materiale de papetărie și pentru curățenie. Acum discuția este dacă mergem și în alte zone, cum este proiectarea pentru construcții de creșe, școli… Evaluăm și, evident, vrem să centralizăm cât mai multe achiziții. UCA are foarte multe beneficii. În primul rând, prețurile sunt unitare, nu mai luăm pixuri fie cu 2 lei, fie cu 12 lei. E normal ca, atunci când instituțiile nu se coordonează, să apară discrepanțe și atunci te întrebi de ce unele produse au o anumită calitate, de ce prețurile diferă. Apoi, pe lângă eficiența economică, avem un mai bun control, o mai bună participare, oamenii din instituții fac parte din comisie, sunt mai mulți ochi, mai mult control, aceasta fiind chiar o măsură de prevenire a corupției. Încurajez și alte primării de sector să implementeze unități centralizate locale de achiziții, există chiar o discuție dacă să venim cu acest sistem și la nivelul primăriilor între ele”, a precizat primarul Ciprian Ciucu.

„Există premise serioase să spunem că acest model va fi îmbrățișat de cât mai multe autorități. Acest instrument al centralizării achizițiilor și-a demonstrat logica în alte state și e foarte promovat de Comisia Europeană”, a spus Cristina Martin, din partea Băncii Europene de Investiții.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati