Primăria Sectorului 6 va asigura tablete tuturor copiilor care provin din familii defavorizate, a anunţat, joi, primarul Gabriel Mutu.
„Primăria Sectorului 6 va asigura tuturor copiilor care provin din familii defavorizate tablete, astfel încât activitatea educaţională în mediul online să se facă corect. Ele vin însoţite cu abonament de date cu acces la tehnologie 4G. Toate clasele din şcolile din sectorul 6 sunt dotate cu laptopuri performante, camere web de calitate nu doar pentru imaginea video, dar şi pentru sunet, cu alte cuvinte procesul educaţional care se derulează în interiorul clasei se transmite în condiţii optime şi în format electronic către tabletele copiilor”, a spus Gabriel Mutu.
El a menţionat că elevii, cadrele didactice şi personalul nedidactic vor primi măşti de protecţie.
„Toţi elevii din sectorul 6 vor primi, la începerea anului şcolar, măşti din bumbac refolosibile. Vor primi câte două măşti şi la distanţă de o săptămână şi jumătate – două săptămâni, încă două măşti”, a declarat Gabriel Mutu.
El a precizat că unităţile de învăţământ au la intrare covoraşe cu substanţă dezinfectantă pentru pantofi şi termoscaner.
Gabriel Mutu a afirmat că nu lipsesc coşuleţele în care copiii îşi pot lăsa măştile de protecţie cu care vin de acasă şi că fiecare clasă este dotată cu şerveţele din hârtie, dispensere pentru soluţie dezinfectantă, pulverizatoare cu soluţie pentru dezinfectarea băncilor.
El a spus că şcolile au contracte individuale pentru realizarea dezinfecţiei şi că sunt montate separatoare din policarbonat.