Primăria Sectorului 1 vrea să finanțeze cu 58.000 euro proiectul Amezei la Design Go din cadrul evenimentului Romanian Design Week. În următoarea ședință de consiliu de joi, 11 aprilie, consilierii Sectorului 1 vor decide dacă solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea de a încheia un protocol de colaborare cu fundația The Institute, organizatorul evenimentului, transmite Buletin de Bucuresti.
The Institute a trimis o adresă Primăriei Sectorului 1 prin care solicita un spijin financiar pentru desfășurarea a trei expoziții în Piața Amzei, sub umbrela Amzei Design Go. Suma pe care aceștia o solicită de la PS1 este de 290.000 de lei, institutul rămânând să acopere restul sumei necesare organizării acestei ramuri a evenimentului, de 98.900 lei.
Astfel, fundația va plăti achiziția spațiului media, serviciile de pază, transportul, montarea și demontarea și cheltuielile indirecte, în timp ce primăria va asigura fondurile pentru personal, organizarea evenimentelor de deschidere, producție materiale de branding și închirierea scenotecii și a mobilierului. Cei mai mulți bani se duc pe evenimentele de deschidere ale festivalului, 68.000 lei.
Potrivit referatului de aprobare, PS1 susține „orice inițiativă care vine în sprijinul și promovarea evenimentelor culturale cu caracter de conștientizare și măsuri concrete – mijloace prin care cetățenii pot participa la viața culturală prin dezvoltarea unor noi mecanisme de solidaritate și incluziune(…)”. De asemenea, evenimentele vor revitaliza Piața Amzei dar vor crea și „bucurii sufletești” oamenilor, se mai arată în referat:
„Cetățenii Sectorului 1 ai Municipiului București au nevoie de valori, tradiții, obiceiuri și evenimente unice care sa le aducă bucurii și împliniri sufletești, iar evenimentele cultural-artistice care se vor desfășura pe raza administrativă a Sectorului 1 vor avea ca scop revitalizarea zonei Piața Amzei și va contribui la progresul social, economic și cultural al zonei”
Festivalul Romanian Design Week este la cea de-a douăsprezecea ediție având ca temă „Unlock the city”, și va găzdui proiecte inedite de design și abordări multidisciplinare. Potrivit organizatorilor, se preconizează un număr total de vizitatori de peste 15.000 de persoane, în cele 10 zile de funcționare.