Primarii de sector din București cer acces la banii din PNRR

Primarii de sector din București s-au unit și cer, într-o scrisoare către premier și ministrul Dezvoltării, acces la fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Ei explică faptul că acum sectoarele nu sunt eligibile, pentru că nu au statut de unitate administrativ teritorială, chiar dacă au mai mulți locuitori decât majoritatea orașelor din România.

„Autoritățile centrale uită de multe ori că sectoarele Bucureștiului sunt subdiviziuni ale municipiului și nu unități administrativ teritoriale (UAT) de sine stătătoare, deși, sunt conduse de Primării care sunt autorități locale”, se arată în scrisoarea postată de primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, pe Facebook.

„Un sector, cum ar fi Sectorul 6 de exemplu, are spre 400.000 de oameni, mai mulți oameni decât majoritatea județelor care conțin UAT-uri distincte (municipii, orașe, comune), asta deși sectorul este o subdiviziune. Are mai multe probleme de rezolvat, o populație mai mare de deservit cu scoli, străzi, spitale, parcuri etc. decât orice alt municipiu, oraș și comună, care este UAT. Mai mult, sectoarele au și capacitate administrativă și competențe pentru a derula proiectele necesare”, adaugă el.

Ciucu: Sectoarele sunt neeligibile

Ciucu spune că în PNRR se precizează că fondurile pot fi accesate de UAT-uri sau de Municipiul București, ceea ce ar face ca sectoarele să fie neeligibile.

Primarii au vorbit cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, și au trimis o scrisoare către pemierul Florin Cîțu și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prin care cer să fie incluse și sectoarele, ca subdiviziuni administrativ teritoriale, în categoria celor care pot accesa fonduri din PNRR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati