Circulaţia tramvaiului 41 a fost reluată înainte de începerea anului şcolar, a afirmat marţi primarul General, Gabriela Firea.
- „Aşa cum am promis, s-a reluat circulaţia tramvaiului 41, înainte de începerea noului an şcolar! Sunt un om de cuvânt şi demonstrăm, încă o dată, că respectăm termenele impuse şi că finalizăm lucrările de investiţii în cel mai scurt timp!
După o suspendare de aproximativ două luni, timp în care s-au realizat o serie de lucrări absolut necesare la pasajele Ciurel şi Grant, linia de tramvai 41 – care asigură transportul călătorilor între cartierul Ghencea şi nordul Capitalei, şi-a reluat activitatea din data de 31 august. De asemenea, am solicitat mărirea capacităţii de transport în zonă, astfel încât, după începerea şcolii, să existe pe traseu suficiente mijloace de transport în comun pentru bucureşteni”, a declarat Gabriela Firea potrivit unui comunicat al PMB.
Astfel, tramvaiele liniei 41 şi-au reluat circulaţia între terminalele „Piaţa Presei Libere” şi „Ghencea” pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Alexandru Averescu, Str. Turda, pasajul Grant, Şos. Crângaşi, Str. Virtuţii, Str. Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea. Pe pasajul Grant, tramvaiele circulă alternativ în ambele sensuri pe firul de circulaţie dinspre Şos. Virtuţii spre Str.Turda.
STB SA a mărit capacitatea de transport cu cinci tramvaie pe relaţia Ghencea – Piaţa Presei Libere, menţinând un număr suficient de autobuze pe liniile navetă 641, 642 şi 643.
STB SA menţine în continuare liniile navetă de autobuz 641 şi 642 pentru preluarea călătorilor şi, în plus, a înfiinţat o nouă linie navetă de autobuze, 643, care funcţionează între terminalele „Ghencea” şi „Lujerului”, pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, cu întoarcere în rondul situat înainte de intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu.
Pe acest traseu autobuzele opresc comun cu cele ale liniei 641, precum şi în staţiile terminale „Lujerului” amplasate pe Str. Lujerului înainte şi după rond.
În aceste condiţii, intervalul de succedare între două tramvaie consecutive poate fi menţinut la 3-4 minute la orele de vârf, faţă de 2-3 minute cât era intervalul înainte de suspendarea liniei.
În plus, STB SA monitorizează permanent fluxurile de călători în zona deservită de această linie importantă şi propune forurilor decizionale, în mod operativ, modificări ale capacităţii de transport, în funcţie de cerere.