Primarul Capitalei se implică în cazul fetiţei din Baia de Aramă: Aştept cu nerăbdare analiza serioasă a acestui dosar de adopţie!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a luat poziţie în cazul Sorinei, fetiţa luată cu mascaţii de la familia adoptivă unde locuia în Baia de Aramă pentru a fi dată unei familii de români care locuiesc în SUA.

  • „Cazul fetiţei Sorina, de aproape 9 ani, smulsă cu forţa din familia care a crescut-o de la 1 an, se agravează.

Mi se pare incredibil cum cei care până acum cereau anchete peste anchete, pedepsirea celor vinovaţi şi, eventual, schimbarea legilor care au dus la un abuz, acum au întors discursul după cum s-a dat comanda pe unitate şi se prevalează de aceleaşi legi, reguli, cutume, pe care mai ieri le condamnau, făcând apel la umanitate! Omul face legile, nu invers! Cel mai grav mi se pare să scoţi cu executor/procuror/poliţişti un copil din familia în care a crescut. Cum am ajuns aici, ca societate?”, a scris Firea pe Facebook.

fireaEdilul Capitalei mai spune că i se pare iar grav să condamni familia care a crescut-o, că a luat-o spre îngrijire pentru bani.

„Statul a decis, şi toată lumea a aplaudat, eliminarea pe cât posibil a ideii de orfelinat şi preluarea copiilor orfani/abandonaţi de către asistenţi maternali. (…)  Sunt familii care iau un copil sau doi acasă, de care să aibă grijă, pe bani puţini – comparativ cu multitudinea nevoilor -, oferind, în schimb, ce au mai preţios : dragoste, grijă, timp. Poate unii părinţi naturali nu sunt, de multe ori, atât de atenţi, ca un părinte – asistent maternal!

Şi mai grav mi se pare că în ochii celor care au sărit ca la un semn să apere cauza noii familii adoptive, familia care a crescut-o pe Sorina 8 ani de zile nu are niciun drept legitim! Statul a plătit pentru alimente, îmbrăcăminte, medicamente. Iubirea, îngrijorările, emoţiile, nopţile nedormite cu un copil mic nu se pot evalua, contabiliza! Dacă nu iubeau copiii, şi mai ales acest copil, puteau avea o sursa minimă de venit şi din altă activitate, mult mai comodă! Aştept cu nerăbdare analiza serioasă a acestui dosar de adopţie! Să vedem în ce măsură a fost respectat dreptul superior al copilului. (…) Oricum, ce i s-a întâmplat în aceste zile fetiţei Sorina nu i se va putea şterge din minte nici cu o sută de cadouri, surprize, excursii, oferite de noua sa familie adoptivă”, a mai spus Gabriela Firea.

Imagini ȘOCANTE! Fetiță de 8 ani, ridicată cu FORȚA de poliție de la familia care a crescut-o (VIDEO)

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati