Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Primarul Capitalei şi ministrul fondurilor europene au verificat stadiul lucrărilor staţiei de epurare a apelor uzate Glina

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, şi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, au verificat luni stadiul lucrărilor la noua linie a staţiei de epurare a apelor uzate şi a incineratorului de nămol, parte a proiectului de mediu cu finanţare europeană „Finalizarea Staţiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta) în Municipiul Bucureşti – Etapa a II-a”.

„ Chiar dacă stadiul fizic este deocamdată de 22% , este unul normal având în vedere că am semnat ordinul de începere e lucrărilor abia în septembrie 2019 şi este o valoare foarte mare a investiţiei.

Şi această staţie are o complexitate deosebită. Constructorul este o asociere franco-spaniolă, ţinem permanent legătura atât cu Ambasada Franţei, cât şi cu Ambasada Spaniei, astfel încât lucrările în şantier atât la staţia de epurare cât şi la incineratorul de nămol să decurgă conform contractului, conform etapelor pe care le-am stabilit de comun acord prin semnarea contractului. (…)Vom face toate demersurile legale şi instituţionale, dar şi personale astfel încât fondurile europene pentru incineratorul de deşeuri să nu fie pierdute sub nicio formă sub mandatul meu”, a susţinut primarul general, care a fost însoţit în vizită de ambasadorii celor două ţări.

Potrivit Gabrielei Firea, incineratorul de nămol şi noua linie a staţiei de epurare a apelor uzate de la Glina vor fi gata în 2021.

Ministrul fondurilor europene a anunţat că sunt pregătite pentru a fi trimise spre aprobare Comisiei Europene proiecte de aproape 1,7 miliarde de euro vizând infrastructura de apă şi apă uzată.

„Este un şantier care anul acesta a luat avânt, funcţionează foarte bine, lucrările progresează extrem de bine, la fel şi facturile şi plăţile. Este cel mai mare contract de lucrări cu fonduri europene sectorul de apă din România, peste 500 de milioane de lei, dintr-un proiect foarte important, care are o valoare totală de 1,5 milioane de lei şi care, la final, va deservi peste 1,5 milioane de bucureşteni. Cred că este cel mai important proiect de apă uzată din România. La ora actuală, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, avem în pregătire proiecte vizând infrastructura de apă şi apă uzată şi în restul ţării. Doar la ora actuală, sigur, în momentul în care o să avem şi un guvern complet,  avem proiecte pregătite de a fi trimise la Comisia Europeană pentru aprobare în valoare de aproape 1,7 miliarde de euro, care acoperă mai multe judeţe ale României, proiecte care, ca şi acesta, mai au la dispoziţie patru ani pentru a se implementa cu proiectare, cu partea de execuţie bineînţeles”, a spus Rozana Mînzatu, citată de agerpres.ro.

 

 

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati