Primarul Capitalei: TOATE stimulentele pentru sănătate și sociale vor fi plătite

Toate stimulentele pentru sanatate si sociale vor fi platite, deşi sunt vremuri de criză, a anunţat vineri primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

  • Primăria Capitalei prin Direcţia de Asistenţă Socială anunţă că persoanele adulte cu dizabilităţi vor primi şi luna aceasta stimulentul financiar integral, în valoare de 500 de lei, a precizat Gabriela Firea pe Facebook.

“Acestea au început să se acorde la iniţiativa mea, ca primar general, de aproape trei ani. Unii dintre cei care critică acum anumite întârzieri, din cauza cheltuielilor mari pe care le avem în timpul pandemiei de coronavirus, nici măcar nu au votat aceste proiecte, atunci când am venit cu ele în Consiliul general, dar acum se arată îngrijoraţi de soarta oamenilor, în chip ipocrit. (…) În aceasta perioadă, atât de dificilă, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă astfel încât cei peste 53.000 de adulţi cu dizabilităţi din Bucureşti să poată primi integral ajutorul în valoare de 500 de lei, pe care Primăria Capitalei îl acordă de mai bine de doi ani. Îi asigur pe toţi bucureştenii care primesc stimulente financiare de la Primăria Municipiului Bucureşti că acestea nu vor fi sistate, chiar dacă Primăria Capitalei se află în linia întâi în lupta pentru combaterea coronavirusului, prin numeroase direcţii de acţiune”, a precizat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, în aceasta perioada, o mare parte din resursele financiare ale Primariei Capitalei pentru luna martie au fost redirectionate catre aprovizionarea spitalelor si asigurarea protectiei personalului medical, pentru asigurarea unei mese calde pentru persoanele cele mai expuse riscului de marginalizare sociala, precum batranii de peste 65 de ani si oamenii strazii si asigurarea serviciilor edilitare (incalzire, transport public).

Vom solicita Guvernului sa emita un act normativ care sa prevada sistarea executărilor silite pe bugetele UAT-urilor, pe perioada stării de urgenţă. Toate primăriile din România îşi concentreaza resursele pentru combaterea răspândirii coronavirusului. Şi Primăria Capitalei, de exemplu, trebuie să plăteasca datorii rezultate din procese iniţiate cu mulţi ani în urmă. În ceea ce priveşte informatiile mincinoase din spaţiul public ale unor politicieni care anunţau sistarea acestui ajutor financiar, observ cu amărăciune că, în această perioadă atât de dificilă, în care toţi ar trebui să contribuim la rezolvarea crizei si in care culoarea politica nu ar trebui sa conteze, politicieni PNL sau USR nu ratează nici o ocazie să încerce să denigreze Primarul General sau Primăria Capitalei. (…) Consider că în această perioadă ar trebui să lăsăm orgoliile politice deoparte şi să nu mai inducem panica în rândul populaţiei!”, a spus primarul general.

Astfel, pentru pentru plata stimulentelor financiare din luna martie s-a alocat suma de 8,3 milioane de euro (aproximativ 41 milioane de lei) pentru acoperirea:

– Stimulentului în valoare de 1.000 lei pentru cei 6.005 copii cu dizabilitati, pentru luna februarie 2020

– Stimulentului în valoare de 500 lei pentru cei 53.176 adulţi cu dizabilităţi

– Stimulentului pentru nou-născuţi în valoare de 2.500 lei pentru cele 1604 dosare depuse în decembrie 2019-ianuarie 2020

– Voucherului materna în valoare de 2000 lei pentru 4.000 de gravide (dosare depuse până la data de 10 februarie)

– Ajutorului social comunitar pentru susţinerea celor 154 de familii monoparentale pentru luna februarie 2020.

– Sprijinului financiar pentru prevenirea abandonului şcolar pentru dosarele depuse până la data de 1 martie.

– Stimulentului financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap pentru acoperirea diferenţei acordate în luna decembrie 2019, în valoare de 260 lei.

Plata stimulentelor se va face, ca de obicei, în ultima zi lucrătoare a lunii martie, repectiv 31 martie. Pentru distributia voucherelor materna se vor identifica soluţii pentru expedierea acestora prin poştă/curier, urmând să se comunice detalii în acest sens în cel mai scurt timp, a mai precizat primarul Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati