Primarul Ciprian Ciucu, amendat de ISC că nu a dat certificate de urbanism pentru turnuri în Parcul Grozăvești

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost amendat de Inspectoratul de Stat pentru Construcții (ISC), cu 10.000 de lei, pentru că nu a prelungit/reînnoit două certificate de urbanism pentru construirea unor turnuri în Parcul Grozăvești, a scris edilul pe pagina de Facebook.

”Fosta administrația a emis două certificate de urbanism pentru construirea în parcul Grozăvești a unor blocuri cu peste 20 de etaje. Deoarece PUZ-ul în baza căruia au fost emise a fost anulat definitiv în instanță (unul dintre motive fiind chiar schimbarea regimului de construire în Parcul Grozăvești), mi se pare aiurea să fiu obligat să prelungesc certificatele de urbanism emise în baza PUZ-ului anulat.

În interpretarea ISC a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, deoarece procesul de autorizare a fost inițiat anterior anulării PUZ-ului Sectorului 6, aș fi obligat să emit automat prelungirea. Apoi, ar urma, automat să fiu obligat să emit autorizația de construire”, a explicat Ciucu.

Acesta spune că va proteja interesul public, spațiul verde, urbanismul de calitate.

”Răul a fost deja făcut în multe situații iar în capul meu se sparg PUZ-uri și PUD-uri votate iresponsabil în mandatele anterioare. Sunt multe. Până acum am păzit ce am putut păzi, de acum vor începe să vină după mine. Nu-i nimic, pentru mine este important să am dreptatea și pe dumneavoastră de partea mea. Dedic aceste rânduri contestatarilor mei (puțini, ce-i drept) din cartierul Grozăvești pentru al căror drept la urbanism de calitate lupt, nu de ieri de azi, ci de doi ani de zile.”, a scris Ciucu pe pagina de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati