Primarul Dan Tudorache, în vizită la şantierul stadionului de rugby „Arcul de Triumf”

Primarul Dan Tudorache, Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, şi Preşedintele Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Irina Pătrăşcoiu, au vizitat astăzi stadionul de Rugby „Arcul de Triumf” din Sectorul 1 al Capitalei pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare şi reabilitare a acestei baze sportive. Cu această ocazie, oficialităţile spun că lucrările sunt în grafic, urmând să fie finalizate până la sfârşitul lunii mai 2020.

În cadrul vizitei la Stadionul de Rugby şi în cadrul conferinţei de presă care a urmat, desfăşurată la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, edilul Dan Tudorache a anunţat că Primăria Sectorului 1 va sprijini noul stadion de rugby cu tot ceea ce nu poate asigura Compania Naţională de Investiţii: mentenanţa la terenurile sportive, dar şi unele lucrări de amenajări specifice.

„Aşa cum am precizat şi cu alte prilejuri, sportul şi mişcarea sportivă vor avea mereu uşa deschisă la Primăria Sectorului 1. Pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă a copiilor noştri, avem nevoie de baze sportive moderne în care aceştia să practice sportul preferat în condiţii civilizate. Iată de ce vom sprijini cu tot ce putem noul stadion de rugby. După finalizarea lucrărilor la Complexul Sportiv Arcul de Triumf, acesta va deveni una dintre cele mai moderne baze sportive din ţară, locul ideal de formare a viitorilor campioni”, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Detaliile acestui sprijin vor fi stabilite printr-un protocol de colaborare care urmează să fie încheiat între Primăria Sectorului 1 şi Federaţia Română de Rugby. În baza acestui protocol, vor fi realizate activităţi cu caracter sportiv şi social – educativ dedicate copiilor şi elevilor din Sectorul 1 al Capitalei. Prin derularea unor proiecte dedicate, aceştia vor putea practica sportul, atât ca mijloc de recreere, cât şi ca mijloc performanţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati