Primarul Sectorului 2: Am semnat sute de dispoziții de desființare pentru gherete improvizate, panouri publicitare fără autorizație, construcții ilegale

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că de la preluarea mandatului a semnat sute de dispoziții de desființare pentru gherete improvizate, panouri publicitare fără autorizație, construcții ilegale.

„Am ridicat zeci de mașini abandonate și multe altele urmează pașii procedurali care să ducă la îndepărtarea lor. Locul unde depozităm aceste materiale este deja plin ochi și totuși, abia se vede o schimbare. 

De prea mult timp nu s-a făcut ordine în Sectorul 2. 

Nu am terminat, din contră. Abia începem să ne încălzim. Eliminăm din spațiul public tot ce e amplasat ilegal și nu numai. Ne îndreptăm atenția și spre cele care cândva, cumva au primit autorizație, deși blochează total trotuarele și circulația pietonilor. Nu vom mai permite mai mult de o florărie pe intersecție. Nu vom mai permite gherete care să oblige mamele cu cărucioare să coboare pe șosea. Nu vom mai permite amplasarea de panouri publicitare în spații deja înghesuite. Eliberăm spațiu”, a scris Mihaiu, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati