Primarul Sectorului 2 anunţă începerea procesului de sistematizare a mai multor străzi din centrul istoric

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va începe sistematizarea străzilor din Cvartalul 3, zonă aflată în centrul istoric, proces în urma căruia va creşte siguranţa rutieră, iar trotuarele vor fi redate pietonilor.

„O plimbare prin centrul istoric ar trebui să fie o destindere. Nu un slalom printre obstacole. În perioada imediat următoare vom demara sistematizarea străzilor în Cvartalul 3. Ce înseamnă de fapt sistematizarea cartierului? Reorganizăm cvartalul astfel încât să înfiinţăm cât mai mult sensuri unice noi, să montăm elemente de siguranţă (protecţii pentru pietoni în apropierea trecerilor), să refacem toate marcajele şi indicatoarele deteriorate şi nu în ultimul rând, să asigurăm mijloace de limitare a vitezei în zonele de risc”, a scris Radu Mihaiu, luni, pe Facebook.

Potrivit unei hărţi postate de edilul Sectorului 2 pe pagina de socializare, zona care urmează să fie sistematizată este delimitată de Bulevardul Carol I, Bulevardul Pache Protopopescu, strada Popa Nan, Calea Călăraşi, strada Romulus, Bulevardul Hristo Botev.

„Care este (…) folosul direct? Siguranţa rutieră va creşte semnificativ (prin reducerea întâlnirilor dintre maşini). Tot mai multe maşini vor avea loc de parcare la bordură, regulamentar, nu peste bordură. Iar trotuarele vor fi astfel redate pietonilor, aşa cum este normal!”, a precizat primarul.

El a făcut apel la şoferii care circulă prin zonă să manifeste atenţie la semnele de circulaţie, deoarece vor fi făcute modificări.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati