Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunță că miercuri pornim procedura simplificată de achiziție pentru audit extern, pentru care au fost alocați jumătate din banii prevăzuți pentru consultanță.
„În această etapă ne vom axa pe un lucru esențial pentru buna funcționare – organigrama. Vrem o primărie mai suplă, mai fâșneață, cu o organizare care să încurajeze colaborările interdepartamentale și nu blocajele instituționale. Avem nevoie de direcții care să răspundă solicitărilor de azi, nu de acum 20 de ani. Și mai ales, vrem o structură care să nu mai ducă la formarea de șefi și șefuleți.
Pornim de la o organigramă stufoasă, extrem de ierarhizată, tipic militărească. Avem multe de modificat și nu vrem să o facem cum se proceda până acum. Noi nu vom schimba oamenii lor cu oamenii noștri. Nu vom politiza administrația, ci vom încuraja performanța, indiferent de opțiunile politice a celui care își face treaba. Vrem să aducem o schimbare adevărată, sistemică, bazată pe soluții profesioniste și obiective. De aceea externalizăm acest audit.
Primăria Sectorului 2 are mult potențial neexploatat, îngropat într-o mocirlă de interese politice adunate în zeci de ani. Această reorganizare va fi scânteia care va reporni motoarele.
P.S. am văzut că unii s-au inflamat fără să întrebe asupra „serviciilor de consultanță” prevăzute în rectificarea bugetară. Acestea sunt jumătate din ”serviciile de consultanță”. Sunt, așa cum spuneam, auditul extern organizațional promis încă din campanie. Banii aceștia sunt o investiție mică pentru a economisi sume serioase la anul: vom ști cum să facem reorganizarea și simplificarea administrației locale. Celor care au scris fără să întrebe, le spun: așa e când scrii texte cu un anumit scop și fără să te interesezi înainte, ți se destramă rapid toată povestea.
P.P.S. cealaltă parte din sumele alocate pentru consultanță reprezintă o serie de concursuri de idei pentru reamenajarea unor spații părăsite din sectorul nostru, dar despre asta o să vă povestesc mai mult zilele următoare. Promit”, a scris Mihaiu, pe Facebook.