Primarul Sectorului 2 obține în instanță terenurile de sport din Parcul Național/ Mihaiu: Terenurile de sport redevin publice 

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, obține în instanță terenurile de sport din Parcul Național și le restituie cetățenilor. Timp de două decenii, aceste terenuri au fost sub administrația unei firme private, limitând accesul liber și gratuit al comunității la facilitățile sportive, transmite USR București.

Potrivit sursei citate, contractul privind folosirea terenurilor expirase de mai bine de un an, însă din motive financiare, firma privată a refuzat să renunțe la acestea până când Primăria Sectorului 2 a apelat la intervenția unui executor judecătoresc.

Terenurile de sport redevin publice

”Este important să înțelegem că aceste terenuri sunt un patrimoniu al comunității, al nostru tuturor. Situația în care terenurile de sport din Parcul Național au fost administrate de către o entitate privată, în baza unui contract gratuit, este rezultatul unei decizii greșite luate de un alt primar în trecut.  Această practică nu este izolată și este, fără îndoială, regretabilă. Cu toate acestea, după 20 de ani, s-a făcut dreptate, iar terenurile de sport redevin publice,” declară primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Aceste terenuri vor fi parte a proiectului de reamenajare a Parcului Național, păstrându-și destinația sportivă. Astfel, terenul de fotbal, care avea capacitatea de a fi folosit de maximum 4 persoane, va fi transformat într-un teren de baschet.

Acest lucru va aduce o întreținere mult mai ușoară și va permite unui număr mai mare de oameni să-l utilizeze. Un teren de baschet este binevenit și va contribui la diversificarea activităților sportive din zonă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati