Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, îi așteaptă mâine pe bucureșteni în Parcul Titus Ozon

Primăria Sectorului 2 îi informează pe cetățeni că primarul Radu Mihaiu îi așteaptă joi, 16 noiembrie, la ora 18:00, în Parcul Titus Ozon, pentru a discuta și a găsi soluții în interesul comunității. În cadrul ședinței, vor fi prezentate și proiectele de viitor destinate comunității din Sectorul 2.

„Mâine, 16 noiembrie 2023, de la ora 18:00, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, vine în Parcul Titus Ozon pentru a discuta cu cei care locuiesc în zonă despre problemele curente, dar şi despre cum pot fi ele rezolvate în beneficiul tuturor cetăţenilor. Cu această ocazie vor fi prezentate şi proiectele de viitor pe care le avem în vedere pentru comunitatea Sectorului 2”, declară Primăria Sectorului 2 într-o postare pe pagina de Facebook.

Temele propuse pentru discuție:

Primăria Sectorului 2 a anunțat că subiectele care vor fi abordate în cadrul ședinței de joi, 16 noiembrie 2023, sunt următoarele:

  1. Curățenie și control;
  2. Modernizarea infrastructurii rutiere;
  3. Spațiile verzi;
  4. Reabilitarea termică a blocurilor.

Primăria Sectorului 2 îi încurajează pe cetățeni să participe activ la această ședință pentru a aduce idei constructive și sugestii pentru îmbunătățirea Sectorului 2. De asemenea, se subliniază importanța opiniei cetățenilor în procesul decizional.

„Vă așteptăm să participați la un schimb de idei utile pentru comunitatea noastră! Părerea voastră contează!”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati