Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, acuză că zeci de proiecte sunt blocate din cauza războiului politic

Primarul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, acuză că are zeci de proiecte blocate din cauza războiului politic, scrie antena3.ro.

Întrebat cum arată lucrurile după ce s-a format noua coaliţie, referitor la proiectele locale, edilul de la sectorul 3 vorbeşte de un blocaj total în Bucureşti, pentru că nu se înţeleg partidele şi îşi opresc unii altora proiectele.

Aşa ajungem să nu avem nici străzi asfaltate, nici şcoli, nici spitale.

„Eu sper în normalitate. Abordarea de a vota totul împotrivă doar ca să punem piedici, ca să blocăm activitatea primăriei e distructivă şi ticăloasă. Am speranţe de normalizare.

Momentan în Consiliul local se votează masiv împotrivă şi asta nu e normalitate”, a spus primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, la Antena 3.

În plus, edilul a vorbit şi de „o mulţime” de proiecte blocate de PNL şi USR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati