Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a informat, vineri, că a început procedura de evaluare a ofertelor pentru lucrările la planşeul Unirii, iar spre sfârşitul anului ar putea fi desemnat un câştigător.
„Am intrat în procedura de evaluare a ofertelor, astfel încât, dacă toate lucrurile sunt în regulă, aşteptarea noastră este ca, spre sfârşitul anului, să putem avea desemnat un câştigător. A doua etapă este aceea de a da ordinul de începere, care constă in realizarea proiectului tehnic. (…) După proiectul tehnic, putem da startul lucrărilor”, a explicat Băluţă, într-o declaraţie de presă cu prilejul redeschiderii Pieţei Norilor.
Pe de altă parte, potrivit acestuia, autoritatea locală a făcut toate formalităţile prin care staţia de metrou Tudor Arghezi, care a fost recepţionată, să fie transmisă Ministerului Transporturilor şi Metrorex.
„Sunt convins că în cel mai scurt timp vor da în folosinţă această staţie, pentru că este totul pregătit. Din ce înţeleg, avem problemă cu numărul de trenuri pe care le avem în uz”, a menţionat primarul.
El a anunţat, totodată, că a primit acordul JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) pentru prelungirea magistralei M2 de metrou până în comuna Berceni.
„Împreună cu consultanţii JASPERS am stabilit traseele posibile, astfel încât mizăm ca şi studiul de fezabilitate să fie gata până la sfârşitul anului şi în primul trimestru al anului 2024 să putem să lansăm în procedură de licitaţie şi extinderea magistralei M2 de metrou. Vreau să fac însă un apel către primarul Capitalei, către organizaţia PNL Bucureşti în legătură cu magistrala M4 de metrou (…) – să pună PUZ-ul pentru magistrala M4 de metrou pe ordinea de zi”, a completat edilul Sectorului 4.
Daniel Băluţă a mai informat că infrastructura este finalizată la Pasajul Metalurgiei. „Aşteptăm să vină suprastructura. Data estimată pentru darea în folosinţă a pasajului este 10 – 15 octombrie”, a punctat primarul.
Sursa: AGERPRES