Primarul Sectorului 5 cere demiterea de urgenţă a preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

Primarul Daniel Florea solicită premierului Ludovic Orban demiterea de urgenţă a preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Ciprian Ciucu, pentru „incompetenţă, iresponsabilitate şi grave abateri de la atribuţiile legale”.

Ce spune Daniel Florea

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Vă solicit de urgenţă demiterea din funcţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Ciprian Ciucu, pentru vădite şi grave abateri de la atribuţiile sale legale şi pentru iresponsabilitatea de care dă dovadă în această perioadă de criză. Acesta sabotează un program educaţional al unei autorităţi publice locale, din raţiuni politice, încălcând astfel Codul Administrativ şi afectând interesele a câtorva mii de elevi din Sectorul 5, care provin din medii sociale defavorizate.

Sectorul 5 are în componenţă 14 zone urbane marginalizate, caracterizate prin sărăcie accentuată. Conform estimărilor, în aceste zone locuiesc peste 5.000 de elevi care urmează cursurile învăţământului preuniversitar de stat. În perioada suspendării cursurilor în şcoli, aceşti elevi sunt în imposibilitatea de a continua procesul educaţional, prin mijloace electronice, din cauza lipsurilor materiale severe. Aceşti elevi nu au acces la procesul educaţional, fiind marginalizaţi şi discriminaţi.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au dat dovadă de o lipsă totală de implicare pentru facilitarea accesului elevilor din medii defavorizate la educaţia digitalizată. Mai mult, Ministerul a impus continuitatea procesului de învăţământ în mediul electronic, fără a rezolva problema de bază: accesul tuturor elevilor, nediscriminatoriu, la mijloacele necesare pentru educaţie în mediul online. Aşadar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a mai pus în spatele părinţilor o povară, fără a se gândi la faptul că sute de mii de familii din România abia îşi pot asigura subzistenţa.

Pentru a garanta accesul tuturor elevilor, indiferent de situaţia materială a familiei, la procesul educaţional, Primăria Sectorului 5 a iniţiat programul „Start spre o educaţie digitalizată”. Pe 6 aprilie 2020, Primăria Sectorului 5 a semnat un Protocol de Colaborare cu Telekom România, prin care compania oferă tuturor celor 27.500 de elevi şi 3.000 de profesori din Sectorul 5 acces gratuit la o platformă de educaţie online şi cartele sim cu internet, de asemenea, gratuit.

În urma reacţiilor pozitive şi a solicitărilor din partea părinţilor, pe 15 aprilie 2020, Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat dezvoltarea programului, prin achiziţia de telefoane mobile inteligente pentru elevi şi tablete pentru profesori. Acestea vor fi achiziţionate, la cererea părinţilor, pentru a garanta accesul tuturor la procesul educaţional. Achiziţia este de tip ‘acord cadru’, iar cantitatea minimă care va fi achiziţionată de Primăria Sectorului 5 este de 651 de telefoane şi 16 tablete – toate achiziţiile fiind fundamentate ferm de cererile părinţilor, acum în număr de peste 5 000.

În această perioadă de criză, în care Primăria Sectorului 5 a fost singura instituţie care s-a preocupat la modul real de elevii care provin din medii defavorizate, un individ fără competenţe şi fără experienţa necesară, Ciprian Ciucu, în poziţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, îşi permite să lanseze atacuri politice iresponsabile şi să încerce să zădărnicească eforturile administraţiei locale de a oferi acces la educaţie tuturor copiilor în perioada de criză.

Codul Administrativ reglementează clar profesionalismul, imparţialitatea, interdicţiile şi limitările în ceea ce priveşte implicarea în activitatea politică a funcţionarilor publici, obligaţii care trebuie respectate mai ales de preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici:

– Art. 431 Profesionalismul şi imparţialitatea:

(1) Funcţionarii publici trebuie să exercite funcţia publică cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. (…)

(3) În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine neutră faţă de orice interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură şi să nu dea curs unor eventuale presiuni, ingerinţe sau influenţe de orice natură.

– Articolul 436 Interdicţii şi limitări în ceea ce priveşte implicarea în activitatea politică:

(2) Funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.

(3) În exercitarea funcţiei publice, funcţionarilor publici le este interzis:

(…) d) să se servească de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.

În mod evident, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici a încălcat flagrant prevederile Codului Administrativ şi, mai mult, sabotează, cu bună-şţiinţă, dar cu rea-credinţă, un program social cu beneficii evidente pentru copii.

Având în vedere motivele menţionate mai sus, considerăm că Ciprian Ciucu afectează iremediabil imaginea şi prestanţa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi orice comunicare a acestei instituţii către Primăria Sectorului 5, începând din acest moment, poate fi prezumată ca un act de abuz în serviciu, vizând exclusiv interese politice.

În acest context, vă solicit demiterea urgentă a lui Ciprian Ciucu din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru evidentă şi gravă incompetenţă.

Daniel FLOREA
Primarul Sectorului 5

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati