Primarul Sectorului 5, Vali Vijelie şi Liviu Vârciu au împărțit daruri unor familii nevoiașe

Primarul Sectorului 5, Cristian Piedone, a mers astăzi la mai multe familii cu situaţie financiară precară, pentru a le împărţi cadouri copiilor.

Edilul a fost însoţit de viceprimari, dar şi de Vali Vijelie şi Liviu Vârciu, care au vrut să se alăture acestei acţiuni umanitare organizată în Săptămâna Mare. Cu această ocazie, atât edilul Sectorului 5, cât şi cei doi artişti i-au sfătuit pe cei la care au mers să se vaccineze, pentru a-şi proteja sănătatea şi pentru a reveni cât mai curând la o viaţă normală, fără restricţii.

Tot astăzi, la sediul Centrului Social Comunitar „Ferentari” a avut loc premierea celor 30 de copii ale căror tablouri au fost expuse în cadrul vernisajului „Flori de primăvară”, care a avut loc în perioada 23-29.04.2021. Cu aceasta ocazie copiii au primit banii obţinuţi în urma vânzării tuturor celor 43 de tablouri pictate de ei, dar şi cadouri specifice sărbătorilor pascale. Acestei acţiuni s-a alăturat şi Asociaţia Veteranilor de Război din Sectorul 5, care şi-a dorit să ofere cadouri beneficiarilor din cadrul CSC „Ferentari” chiar de Ziua Veteranilor de Război. De asemenea, Patriarhia Română, prin reprezentanţii ei, a oferit fiecărui copil câte o icoană.

Darurile au fost pregătite de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 împreună cu Centrul Cultural „Ştefan Iordache”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati