Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu spune că este absolut rușinos serviciul Brigăzii Rutiere din București după ce a sunat la Poliție să anunțe că în Capitală are loc o cursă de mașini.
„Chiar dacă sunt primar, dacă e vreo neregulă în orașul acesta si chiar dacă nu este în Sectorul 6, mi se pare normal să umblu cu papucii de cetățean și să semnalez când ceva nu este în regulă. Sun la telefonul de serviciu, nu direct la ministru.
În această seară am decis să ies la plimbare in Centrul orașului cu familia, apoi am luat-o pe jos, pe lângă Guvern și am ajuns pe Bd. Aviatorilor unde tocmai se desfășura o cursă de mașini (categoria Lamborghini) în toată regula. Motoare turate la maxim, viteze foarte mari de peste 150 km.
Moment în care, na, zic să sun la Brigada Rutieră București să le spun oamenilor să știe, am zis ca ajut.
Rezultatul a fost că ofițerului de serviciu, pe care l-am deranjat de Paște, a fost să mă ia la mișto. Că de unde stiu eu că mergea cu viteză, că ce, am radar…? Și mi-a închis telefonul în nas.
Două chestiuni:
(1) marți voi face o plângere administrativă, sper să aibă înregistrarea.
(2) dacă vreodată întâlniți astfel de atitudini la Poliția Locală a Sectorului 6, vreau să știu”, a scris Ciucu, pe Facebook.