Primarul sectorului 6 vrea să deschidă Parcul Politehnicii pentru public, prin semnarea unui protocol cu Universitatea

Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat, joi, că în ședința CGMB de vineri a propus un proiect care prevede semnarea unui protocol cu Universitatea Politehnică, ce ar putea duce la deschiderea campusului pentru cetățenii din sector.

Campusul Politehnicii este cel mai mare spațiu verde din Cartierul Militari, dar care este închis pentru public.

„În ședința Consiliului General de mâine (vineri) se vor vota trei proiecte de HCGMB, importante pentru Sectorul 6, astfel:

Proiectul care ne va permite să facem un protocol cu Universitatea Politehnică pentru a deschide parcul Politehnicii. Noi ne vom asuma curățenia și respectarea ordinii publice parcului, necesare după deschiderea parcului.

„Mă bucură deschiderea pe care rectorul Universității a arătat-o până acum pentru a colabora cu PS6”

Un alt protocol tot cu Universitatea Politehnică pentru a dezvolta proiecte comune, Sectorul 6 urmând de beneficieze de expertiza acumulată de către Universitate și în accesarea de fonduri dar și în implementarea unor soluții de eficiență energetică,  mobilitate/trafic și altele, discutate în prealabil cu conducerea Universității.

Cum spuneam, o administrație locală trebuie să maximizeze avantajele pe care le are, iar prezența UPB în Sectorul 6 este o mare oportunitate. Mă bucură deschiderea pe care rectorul Universității a arătat-o până acum pentru a colabora cu PS6”, a precizat Ciprian Ciucu pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati