Prime Video creşte preţurile în România

Amazon a decis să scumpească şi în România serviciul de streaming Prime Video, care va costa cu şase lei mai mult pe lună.

Prime Video şi-a înştiinţat marţi abonaţii că tarifele lunare vor creşte de la 14 lei pe lună la 20 de lei pe lună.

”Începând cu 11 februarie 2025, prețul abonamentului Prime Video se schimbă de la 13,99 RON pe lună la 19.99 RON pe lună. Creștem prețul astfel încât să putem continua să investim în a face Prime Video și mai valoros pentru membrii noștri. Amazon Prime Video a extins numărul de seriale Amazon Original și continuăm să adăugăm sute de filme și seriale în lista noastră.”, este mesajul primit de abonații Amazon Prime Video.

Scumpirea intră în vigoare imediat pentru utilizatorii noi şi de la următorul ciclu de plată, după data de 13 martie, pentru abonaţii activi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati