Asociația „Donăm Plasmă” anunță că pe parcursul anului 2022 va deschide în România 10 centre de plasmafereză, care vor colecta de la donatorii români până la 200.000 de litri de plasmă anual. Cantitatea este necesară fabricării medicamentelor derivate din plasmă, de care au nevoie pacienții români: 1000 kg de imunoglobulină normală, minim 2000 kg de albumină și 40.000.000 UI factor de coagulare.
- Pacienţii cu afecţiuni autoimune, neuro-degenerative şi imunodeficienţe primare sau secundare vor avea acces mult mai uşor la tratamente cu medicamente fabricate din plasmă.
Centrele vor fi operaționale începând cu primul trimestru al anului 2023, vor funcționa în 10 mari orașe ale țării, iar investițiile pentru amenajarea, dotarea, autorizarea și operarea acestora se ridică la un total de aproximativ 52 milioane de euro, potrivit ONG-ului.
Primele 10 centre de plasmafereză din România vor funcționa din 2023
Toate fondurile vor fi asigurate de către Asociația „Donăm Plasmă”, din sponsorizări și parteneriate cu diverse companii private cu experiență în colectarea și procesarea de plasmă umană. Pe această cale, Asociația face un call to action către toate companiile de profil care doresc să se alăture acestei inițiative.
Toate cele 10 centre de plasmafereză se vor supune procedurilor de autorizare și înregistrare în European Plasma Master File (PMF), astfel încât plasma umană colectată în aceste centre să poată fi procesată în fabricile europene.
Plasma umană colectată va fi proprietatea centrelor publice de transfuzie și va fi oferită producătorilor de medicamente derivate din plasmă, în schimbul produselor finite necesare pacienților români.
În România, peste 20.000 de pacienți români au nevoie de tratamente cu medicamente fabricate din plasmă umană
Necesitatea implementării acestor centre de plasmafazare vine în contextul în care, în România, peste 20.000 de pacienți români au nevoie de tratamente cu medicamente fabricate din plasmă umană, însă țara noastră a traversat, în ultimii ani, mai multe crize majore de aprovizionare cu imunoglobulină, în condițiile unui deficit global de plasmă umană, care este materia primă din care se fabrică aceste medicamente de care depinde și viața pacienților români.
”Eforturile noastre de a colecta plasma de la donatorii români și toate inițiativele care au condus spre acest lucru au început cu mai bine de 10 ani în urmă. Statul român nu a făcut progrese la acest capitol, nici atunci și nici în prezent, astfel că, am ajuns să fim singura țară din Uniunea Europeană care nu colectează plasmă pentru fabricarea medicamentelor derivate.
În ultimii ani pacienții români care suferă de imunodeficiențe primare sau secundare, afecțiuni autoimune, boli neuro-degenerative au suferit complicații grave din cauză că nu au avut accces la tratamentele esențiale fabricate din plasmă umană. Consider că România are obligația să asigure pacienților români accesul la aceste tratamente ce le salvează viața. Soluția care s-a dovedit eficientă în mai multe țări UE este să colectăm plasmă umană de la donatorii români, pentru a fabrica toate aceste medicamente.
Obiectivul nostru de a deschide o parte din cele 10 centre de plasmafereză, chiar în cursul anului 2022, este unul îndrăzneț; știm că vom întâmpina multe situații dificile, însă avem convingerea că alături de cadrele medicale din multe dintre actualele centre de transfuzie, respectiv împreună cu partenerii și sponsorii care ni se vor alătura în acest demers, vom reuși să construim cele 10 centre și să oferim, astfel, speranță pacienților români și o calitate a vieții mult mai bună’’ – a declarant Florin Hozoc, Președinte al Asociației Donăm Plasmă.
Calendarul acțiunilor din perioada imediat următoare cuprinde o ultimă perioadă de consultări pentru finalizarea documentației privind selecția orașelor unde Asociația va deschide cele 10 centre de plasmafereză, respectiv selecția partenerilor care vor participa la amenajarea și operarea acestora.
De asemenea, până la sfârșitul lunii martie, comisiile consultative de evaluare, formate din medici, specialiști și reprezentanți ai pacienților, vor finaliza propunerile privind orașele și partenerii, astfel încât cel târziu la 30 aprilie 2022 vor comunica orașele și partenerii selectați. Estimăm că în perioada mai 2022 – februarie 2023 se vor finaliza investițiile, respectiv selecția, instruirea personalului și toate procedurile de autorizare, astfel încât în luna februarie a a anului viitor să aibă loc prima colectare de plasmă într-un centru de plasmafereză autorizat European Plasma Master-File din România.
Până cel târziu la finalul lunii noiembrie 2023 vor fi autorizate toate cele 10 centre, pentru a putea deveni operațională întreaga capacitate de colectare de plasmă pentru fabricarea de medicamente.
Asociația „Donăm Plasmă” este o organizație neguvernamentală, înființată în România în anul 2021, având ca principal scop să promoveze donarea de plasmă umană pentru fabricarea de medicamente. Mai multe detalii despre Asociația Donăm Plasmă, dar și despre inițiativa comunicată mai sus și alte activități derulate, puteți consulta aici: www.donamplasma.ro