Primele autobuze hybrid Mercedes Citaro au început să circule în București

Primăria Capitalei anunță că astăzi a intrat pe traseu, pe arterele din București, primul lot de autobuze hybrid Mercedes Citaro

„Pe lângă cele 400 de autobuze Euro 6 aflate în trafic, începând de astăzi, 7 iulie 2020, primele opt autobuze hibrid Mercedes Citaro, din cele 130 achizitionate cu finanţare nerambursabilă, vor circula pe traseul liniei 131. Astfel, noile vehicule vor tranzita zona centrală a Capitalei, respectiv Piaţa Romană, Calea Dorobanţi, Arcul de Triumf, Piaţa Presei, până la Complexul Comercial Băneasa. Autobuzele, ultramoderne, sunt prevăzute cu funcții special destinate persoanelor cu dizabilități, au instalatie de climatizare, prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, precum si un sistem informatic performant care permite furnizarea informațiilor despre călătorie pasagerilor, în timp real”, a spus Firea.

• Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate până în ianuarie 2021.

• Autobuzele au o capacitate de până la 100 de pasageri, 27 aşezaţi şi 65 în picioare.

• Noile autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid au o garanție de tip Full Warranty, de 8 ani şi 480.000 de km.

• Valoarea contractului este de 195.268.331,70 lei, fără TVA. Finanțarea provine de la Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul ”Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati