Primele sancțiuni după liberalizarea pieței de energie electrică. ANRE a amendat cinci furnizori cu două milioane de lei

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a anunțat, marți, într-un comunicat, că a amendat cinci furnizori de energie electrică cu o sumă totală de două milioane de lei, în contextul unor nereguli descoperite după liberalizarea pieței.

Având în vedere sesizările primite din partea consumatorilor, ANRE anunță că a demarat și a finalizat acțiunile de control desfășurate la furnizorii de energie electrică, scrie G4Media.

Au fost verificate următoarele aspecte:

  • modul de organizare şi funcționare a centrelor de telefonie (call-center);
  • respectarea obligației de a comunica solicitantului, în scris, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii, a unei oferte privind condițiile de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială;
  • respectarea obligației de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice în termen de maximum 5 zile de la data transmiterii de către clientul final a documentelor necesare.

ANRE a constatat nerespectări ale reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieței de energie electrică și a aplicat sancțiuni după cum urmează:

Furnizorul Hidroelectrica a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 410.000 lei pentru:

    • nerespectarea în totalitate prevederilor legale privind modul de organizare şi funcționare a centrelor de telefonie (call-center);
    • nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condițiile de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială;
    • nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice;

Furnizorii Electrica Furnizare și E.On Energie România au fost sancționați fiecare cu amendă contravențională în valoare de 400.000 lei pentru:

    • nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condițiile de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială;
    • nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice;

Furnizorii Enel Energie și Enel Energie Muntenia au fost sancționați fiecare cu amendă contravențională în valoare de 400.000 lei pentru nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice.

ANRE transmite că va continua să deruleze acțiuni de control pe măsură ce vor fi sesizate și alte posibile  încălcări ale reglementărilor incidente procesului de liberalizare și nu numai.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati