Primele şapte troleibuze noi au ajuns în Depoul STB Bujoreni. Vor circula pe linia 61

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că primele şapte troleibuze noi, furnizate de firma Solaris, au ajuns în Depoul STB Bujoreni.

„Mâine dimineaţa ajung alte două, iar până pe 24 ianuarie vor fi în total 15 bucăţi la Bucureşti. Primăria a cumpărat 100 de troleibuze noi care vor fi intra în circulaţie anul acesta”, scrie Nicuşor Dan, pe Facebook.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu transmite că primele troleibuze noi vor circula pe linia 61.

„După mai bine de 20 de ani, Bucureştiul are de astăzi şi troleibuze noi! (…) Punem primele troleibuze pe linia 61, în Sectorul 6 al Capitalei. Treptat, până în vară, când vom recepţiona ultimul troleibuz, vom dota majoritatea liniilor cu vehicule noi Solaris”, scrie Bujduveanu, pe aceeaşi reţea de socializare.

Capacitatea de transport a unui troleibuz este de 90 de pasageri, dintre care 27 pe scaune.

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati